video:accidente la bradu şi vurpăr. şoferii au fugit de la faţa locului. un bărbat a murit
Foto - Arhiva

Două accidente rutiere s-au produs în acest weekend în judeţul Sibiu, conducătorii auto fiind identificaţi ulterior întrucât au părăsit locul accidentului.

video:accidente la bradu şi vurpăr. şoferii au fugit de la faţa locului. un bărbat a murit

În seara zilei de 25 februarie, în jurul orelor 23.15, pe DN 1, în localitatea Bradu, C.C., de 30 de ani, domiciliat în localitatea Săcădate, se deplasa în calitate de pieton pe drumul naţional, fiind surprins şi accidentat de un autovehicul al cărui conducator auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.”Pietonul a fost uşor accidentat în urma evenimentului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 65 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii rutieri a fost identificat V.G., în vârstă de 44 de ani, domiciliat în Avrig, conducător al autoturismului responsabil de producerea accidentului. S-a dispus măsura reţinerii conducătorului auto pe bază de ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 h, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecatoria Avrig cu propunerea de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

Pieton ucis la Vurpăr

În data de 26 februarie a.c., în jurul orelor 21.45, pe str. Principală din localitatea Vurpăr, judeţul Sibiu, H.I. (53 de ani, domiciliat în Agnita), în timp ce se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, pe strada mai sus menţionată, a fost acroşat de un autovehicul al cărui conducator auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. „În urma accidetului  a rezultat decesul pietonului. În urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii rutieri a fost identificat în cursul zilei de ieri, 27 februarie a.c., conducătorul autoturismului responsabil de producerea accidentului, respectiv S.M, în vârstă de 24 de ani, domiciliat în localitatea Vurpăr. Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri”, spune Luciana Balteş, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică