Prefectura face comisie să monitorizeze magazinele de etnobotanice din Sibiu
Foto - crimetime.ro

Instituţia prefectului a instituitt un grup de lucru pentru studierea efectelor produse de substanţele cu efecte psihoactive.

Aşa cum anunţa, miercuri, cu ocazia şedinţei lunare a Colegiului prefectural, prefectul Horaţiu Răcuciu a semnat, astăzi, ordinul de constituire a grupului de lucru în vederea formării echipelor mixte de control în locurile şi/sau mediile în care se produc, comercializează şi consumă substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate. Ordinul prefectului de Sibiu are la bază prevederile ordinului comun al Ministrului Sănătăţii, Ministrului Administraţiei şi Internelor, Ministrului Finanţelor Publice, Ministrului Agriculturii, preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar – Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului. „Conform Ordinului emis de prefectul Răcuciu, grupul de lucru cuprinde reprezentanţi din: Direcţia judeţeană de sănătate publică, Direcţia judeţeană sanitar – veterinară, Direcţia judeţeană pentru agricultură, Garda Financiară, Comisariatul judeţean pentru protecţia consumatorului şi Inspectoratul judeţean de jandarmi. Grupul de lucru va stabili planul de acţiuni şi echipele mixte care vor duce la îndeplinire prevederile ordinului, activitatea acestora fiind coordonată de inspectorul şef al IPJ, dl Tiberiu Iulian Ivancea.Echipele mixte de lucru vor întocmi şi transmite lunar prefectului rapoarte în urma acţiunilor de control desfăşurate. Concluziile acestor rapoarte vor fi date publicităţii, prin intermediul Biroului de presă al instituţiei” se arată într-un comunicat al Prefecturii Sibiu.

Ultima oră