Primăria Sibiu a distribuit 387.000 de kilograme de alimente de la UEPrimăria Sibiu a finalizat distribuirea cantităţilor de alimente provenind din stocurile de intervenţie comunitare. Campania s-a desfăşurat în perioada 11 octombrie 2010 – 21 februarie 2011, iar Serviciul Public de Asistenţă Socială a organizat distribuirea acestor alimente către beneficiari.

Primăria Sibiu a primit de la Consiliul Judeţean o cantitate totală de 386.773 de kg de alimente: 18.465,2 kg de biscuiţi, 194.443 kg de făină, 17.760 kg de zahăr, 47.608.8 kg de paste făinoase, 13.807 kg de lapte praf şi 94.649 kg de mălai. Aceste cantităţi au fost împărţite celor 13.168 de beneficiari înscrişi pe listele iniţiale, cărora li s-au mai adăugat 867 de persoane care au îndeplinit condiţiile până la data de 21 februarie 2011, înscrişi pe listele suplimentare. Fiecare dintre beneficiari a primit iniţial o cantitate iniţială de 28 de kilograme de alimente: 14 kg de făină, 7 kg de mălai, 3.6 kg de paste făinoase, 1 kg de zahăr, 1kg de lapte praf şi 1.4 kg de biscuiţi. Având în vedere că, în data de 24 ianuarie 2011 mai existau cantităţi rămase neridicate de beneficiari, Consiliul Judeţean Sibiu a dispus distribuirea de cantităţi suplimentare de alimente către beneficiari: 13 kg de făină, 6 kg de mălai, 3.2 kg de paste făinoase, 1 kg de zahăr, 0.5 kg de lapte praf şi 1.3 kg de biscuiţi. Ulterior, începând cu data de 16 februarie 2011, Consiliul Judeţean a dispus distribuirea cantităţilor de zahăr şi lapte praf rămase în stoc până la finalizarea acestora, astfel că fiecare beneficiar a mai primit încă 3 kg de zahăr şi 3 kg de lapte praf.

Ultima oră