Primul-ministru Emil Boc a avut o discuţie cu şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, în urma căreia a decis să-l demită pe Radu Mărginean de la conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor. Comăniţă este absolvent al ULB Sibiu, promoţia 1996 şi a terminat liceul la “Octavian Goga”.
Măsura a fost luată având în vedere şi decizia DNA de a-l pune pe Radu Mărginean sub învinuire în dosarul referitor la mita de la vama Halmeu, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean. Până la numirea unui nou şef la Autoritatea Naţională a Vămilor, această funcţie va fi preluată de Viorel Comăniţă, directorul Direcţiei de Supraveghere, Accize şi Operaţiuni Vamale din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. “Primul-ministru Emil Boc a avut o discuţie cu şeful ANAF, domnul Sorin Blejnar, iar în această seară, bineînţeles şi în urma discuţiei, primul-ministru a decis să îl demită din funcţia de şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, pe domnul Mărginean, având în vedere şi faptul că DNA l-a pus, astăzi, sub învinuire, în dosarul referitor la mita de la vama Halmeu. Până la numirea unui nou şef al Autorităţii, funcţia va fi preluată temporar de domnul Viorel Comăniţă, directorul Direcţiei de Supraveghere, Accize şi Acţiuni Vamale din cadrul ANAF”, a declarat Ioana Muntean, purtător de cuvânt al Guvernului României. Comăniţă este absolvent al ULB Sibiu, promoţia 1996 şi a terminat liceul la “Octavian Goga”.
Publicat înInteresant, Ultima oră