Transilvania a fost la Salonul de Turism de la Vakanz în LuxemburgÎn perioada 14 – 16 ianuarie 2011 a avut loc cel mai important eveniment în industria turismului din Luxemburg – Salonul de Turism Vakanz. În cadrul acestui eveniment, Asociaţia Mioritics împreună cu European Institute of Cultural Routes (EICR), au amenajat un stand dedicat Bisericilor Fortificate din Transilvania.

Salonul Vakanz este un eveniment foarte important pentru Marea Regiune (Saarland, Lorraine, Luxembourg, Rhineland-Palatinate şi o parte din Belgia) găzduind în fiecare an mai mult de 200 de expozanţi din toată lumea pe o suprafată de 15.000 mp. Standul dedicat Bisericilor Fortificate din Transilvania, singurul care a promovat România la acest Salon, a prezentat vizitatorilor materiale de informare (realizate de Mioritics, Asociaţia Judeţeană de Turism Sibiu, Primăria Sibiu, Ministerul Turismului) şi produse tradiţionale. Cei 4 reprezentanţi ai Mioritics au discutat aproape fără întrerupere cu cei interesaţi să viziteze Transilvania şi au constat cu plăcere că exista un interes major pentru această destinaţie şi în special pentru oraşul Sibiu. Au fost stabilite contacte cu operatori de turism şi organizaţii de promovare iar Mioritics şi EICR au semnat un acord de cooperare în ceea ce priveste promovarea şi vânzarea directă a pachetelor turistice pentru Transilvania. Un moment special a fost reprezentat de întâlnirea dintre directorul Mioritics şi Dna Françoise Hetto-Gaasch, Ministrul Turismului din Luxemburg, care a primit în dar un album cu fotografii ale bisericilor fortificate din Transilvania şi şi-a exprimat intenţia de a face o vizită la Sibiu în perioada următoare. Tot în cadrul acestui Salon, Asociatia Mioritics a fost invitată să prezinte în Pavilionul Central expoziţia “Transilvania mea”, fotografii realizate în vara anului 2010 de copiii din 10 sate transilvănene (Moşna, Axente Sever, Saschiz, Cincu, Biertan, Cîrţa, Chirpăr, Hosman, Apold, Alţana), în cadrul proiectului „Itinerarul Cultural al Bisericilor Fortificate din Transilvania”. Expozitia a rămas în Luxemburg urmând să fie prezentată în perioada următoare la Strasbourg, Freiburg şi München.

Ultima oră