Finanțatorul Ionică Hămbășan a anunțat jucătorii liderului din liga 2 că vor încasa o primă de promovare dacă echipa intră în liga 1. Sibienii merg 10 zile în cantonament în Antalya. Voința vrea licență de liga 1 pentru ”Municipal”

Fotbaliștii sibieni au fost informați tot miercuri că clubul pune la bătaie un bonus de promovare în cazul în care se va reuși accederea în primul eșalon. ”Sistemul de prime de joc va rămâne același. Le-am promis însă jucătorilor că se va umbla la sistemul de premiere. S-a stabilt acum și o primă de promovare în cazul în care se va reuși acest lucru. Sper să nu avem cu cine să ne batem și să terminăm pe locul 1 și să se bată alții pentru locul doi. Îmi doresc să terminăm pe locul 1” a mai spus patronul Hămbășan.

video - cantonament în turcia și primă de promovare pentru fotbaliștii de la voințaCantonament în Turcia

Sibienii vor pleca la finele lunii în curs într-un stagiu de pregătire în Antalya, acolo unde probabil că vor juca și cu concitadina județeană, Gaz Metan Mediaș. ”Echipa va face pregătire 10 zile la Sibiu, după care se va pleca într-un cantonament de 11 zile în Antalya. Avem programate cinci partide. Nu știu deocamdată echipele. Este posibil să jucăm și cu Mediașul. Primele două meciuri sunt cu Cisnădia și Sevișul Șelimbăr” a mai spus Hămbășan.

Cu stadionul la licență

Hămbășan a ami anuțat că Voința Sibiu este programată pe 23 martie cu dosarul pentru licențierea stadionului Municipal pentru liga 1, la Federație. ”Am început deja să pregătim actele și să facem în așa fel încât să obținem licența. Nu am niciun fel de emoție, mai ales că înainte de sărbători domnul primar Iohannis a spus că dacă există seriozitate și vin oameni lângă echipă, primăria va face tot ce trebuie la stadion să obținem licența” a mai spus Hămbășan

Ultima oră

Comentariul meu