Vânători cercetaţi de poliţiştii sibieni pentru braconaj şi prinşi cu o căprioară împuşcatăÎn cursul zilei de 10 ianuarie, în jurul orelor 18.00, lucrătorii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase în colaborare cu lucrători Postului de Poliţie Şura Mare, au depistat  în zona pădurii de pe raza localităţii Şura Mare, pe fondul de vânătoare 25 SLIMNIC, pe numiţii O.D., de 40 ani şi R.M., de 52 ani,  ambii din municipiul Sibiu, care se aflau într-un autoturism de teren.

În urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-au depistat două arme de vânătoare  cu glonţ, prevăzute cu lunetă şi 4 cartuşe, ce aparţin celor doă persoane, aceştia prezentând o autorizaţie de vânătoare colectivă valabilă. Procedându-se la verificarea amănunţită a autoturismului, în portbagajul autoturismului au fost identificate pete proaspete de sânge, în continuare efectuându-se scotociri şi verificări în zona apropiată autoturismului. Astfel a fost identificat, la aproximativ 100 metri de autoturism, cadavrul unui animal, eviscerat, fără piele, cap şi membre, ce prezenta urme de împuşcare, ce s-a dovedit a fi de căprior. Armele şi permisele de armă aparţinând celor doi au fost ridicate pe bază de dovadă, iar cadavrul şi pielea animalului împuşcat, predat A.J.V.P.S. Sibiu, luându-se, totodată, măsura ridicării, în vederea confiscării a autoturismului. „Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Serviciului A.E.S.P., din cadrul Poliţiei Judeţului Sibiu, cu autorii în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic, până la stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestora”, se arată într-un comunicat al ISJ Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică