VIP - ”Pitbulul” Atodiresei l-a făcut să plângă pe "Perversul de pe Târgu Ocna"

Sorin Ţiganu, devenit cunoscut publicului drept „Perversul de pe Târgu Ocna”, a izbucnit în plâns de frica luptătorului Ionuţ „Pitbull” Atodiresei, în momentul în care s-a întâlnit cu acesta. Înainte să dea nas în nas cu campionul K1, Ţiganu îl provocase pe acesta la luptă prin intermediul presei.

În toamna anului trecut, „Perversul de pe Târgu Ocna” s-a apucat să-i transmită mesaje războinice lui „Pitbull” Atodiresei. Acesta l-a provocat pe luptător în ziare şi prin intermediul unor emisiuni de televiziune, lăsând de înţeles că, dacă se va încumeta să urce cu el în ring, îl va snopi în bătaie.În acest sens, Sorin Ţiganu a afirmat că l-a invitat pe Atodiresei la o luptă, iar că acesta, la rândul lui, ar fi fost de acord în schimbul unei sume de bani.

La ceva vreme după declaraţiile curajoase, „Perversul de pe Târgu Ocna” s-a întâlnit cu Atodiresei, pur întâmplător, la o sală de forţă. Potrivit unor martori oculari, sportivul l-a invitat afară, la o bătaie bărbătească, parte-n parte. Atunci, „Perversul de pe Târgu Ocna” ar fi izbucnit în lacrimi, cerându-şi iertare pentru tot ce-a zis. Acesta i-a explicat lui Atodiresei că ar fi fost obligat de presă să-l provoace, însă, în realitate, nici măcar nu s-a gândit la o luptă cu el. Contactat telefonic, Ionuţ Atodiresei nu a negat întâmplarea, dar a subliniat că, pentru el, „Perversul de pe Târgu Ocna” este un subiect închis. sursa: Can Can

Ultima oră