Cazarea la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac este de 300 de lei pe noapteConstrucţia celor 14 camere ale Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac a fost finalizată, iar preţul de cazare într-o cameră este de 300 de lei pentru o noapte.

Potrivit realizatorilor proiectului „Ice Hotel Bâlea Lac 2010”, construcţia celor 14 camere a fost finalizată, dar mai sunt necesare lucrări la finisarea edificiului, dar şi la realizarea barului şi restaurantului din incinta construcţiei.

Partea complexului care a fost deja construită poate fi vizitată de către turişti, iar cei interesaţi să vadă camerele şi stadiul lucrărilor vor trebui să plătească un bilet de intrare a cărui valoare este de opt lei pentru adulţi şi de patru lei pentru copii.

Vizitarea obiectivului se poate face între orele 09.00 şi 17.00.

Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac dispune de 14 camere duble, unde turiştii pot înnopta pe imense paturi de gheaţă, înveliţi în saci de dormit rezistenţi la temperaturi extreme şi acoperiţi cu blănuri.

Cazarea aici se poate face între orele 24.00 şi 08.00, preţul pentru o persoană fiind de 150 de lei pe noapte (300 lei/cameră).

Potrivit realizatorilor Hotelului de Gheaţă, construcţia va dispune de un restaurant, unde cei ce doresc pot să servească cina. Meniul servit aici va fi unul special, compus din cinci feluri de mâncare, unele dintre acestea servite pe platouri de gheaţă, la care se vor asorta vinurile corespunzătoare.

Această experienţă culinară va fi disponibilă la preţul de 250 lei de persoană.

Între orele 20.00 şi 24.00, Hotelul de Gheaţă poate funcţiona în regim de club, ambianţa muzicală urmând să fie asigurată de diverşi DJ, iar băuturile vor fi servite în pahare realizate tot din gheaţă.

Hotelul de Gheaţă este ridicat în aceeaşi locaţie ca şi obiectivele din anii anteriori – în imediata apropiere a Staţiei de Telecabină de la Bâlea Lac- , dar ocupă un teren puţin mai mare, acest lucru datorându-se, în primul rând, creşterii numărului de camere.

Tema proiectului din acest sezon este „Ice Hotel- Light and Stones”, iar fiecare cameră poartă numele unei pietre preţioase sau semipreţioase.

Inaugurarea oficială a Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac va avea loc în cursul lunii ianuarie 2011, când vor fi finalizate şi ultimele lucrări de amenajare şi finisare, în cadrul unui eveniment de amploare.

sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică