Primăria a fost cea care a decis că din perioada ce urmează, în zona Piaţa Armelor se vor schimba sensurile de rulare.
În Piaţa Armelor şi pe porţiunea de pantă situată între Piaţa Armelor şi intersecţia străzilor Konrad Haas şi Tribunei, traficul se va desfăşura în regim de sens dublu. „Pe strada Pânzarilor situată în aceeaşi zonă, sensul de circulaţie se va inversa, adică circulaţia se va desfăşura pe un singur sens, dinspre strada Măsarilor către Piaţa Armelor”, a explicat Klaus Iohannis, primar al Sibiului.