O grupare infracţională internaţională de trafic de persoane şi minori, din care făceau parte şi români, a fost destructurată în urma cooperării dintre poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Sibiu şi poliţişti din Spania.
Poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Sibiu, sub coordonarea Procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, efectuează cercetări, sub coordonarea Procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, privind o grupare infracţională, formată din V.N., de 36 de ani, P.D., de 37 de ani, B.G., de 19 ani, V.V., de 22 de ani, toţi din Judeţul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane şi trafic de minori, fapte prevăzute şi pededepsite de art. 12 şi art. 13 din legea 678/2001.În fapt, la data de 7 decembrie a.c., poliţişti de combatere a criminalităţii organizate din Sibiu, cu sprijinul celor din cadrul I.P.J. Sibiu şi D.P.I.R. Sibiu, au efectuat 4 percheziţii domiciliare la locuinţele suspecţilor.De asemenea, au fost executate 4 mandate de aducere, emise pe numele suspecţilor, aceştia fiind conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Sibiu, în vederea audierii.
Grupare bine pusă la punct
Pe parcursul cercetărilor, în urma cooperării cu autorităţile din Spania, la data de 9 septembrie a.c., în Spania au fost efectuate descinderi la mai multe cluburi şi localuri. În urma acestor acţiuni au fost identificate 18 persoane de sex feminin, de diferite nationalităţi (română, bulgară, moldoveană, rusă, columbiană), suspectate că practică prostituţia. Astfel, au fost obţinute probe cu privire la faptele semnalate de către autoritaţile române, pentru conturarea altor acte ilicite comise de membri grupării. În cadrul acţiunii desfăşurate în Spania, autorităţile din această ţară au emis mandate de arestare preventivă pentru J.G., de 27 de ani, proprietarul localurilor, T. A., de 29 de ani, M. A., de 30 de ani şi A. L., de 23 de ani, din Spania.La data de 7 decembrie a.c., în urma audierilor efectuate la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritoriale Sibiu, procurorul de caz a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele suspecţi P. D., B.G. şi V.V., iar ulterior aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Sibiu, care a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 29 zile.