Ieri, la Bâlea Lac, în inima Masivului Făgăraş, au început lucrările la un nou hotel de gheaţă, singurul obiectiv de acest fel din Europa de sud est.
Echipele de muncitori au montat primele cofraje, au trasat „amprenta” viitorului hotel şi au început clădirea primilor pereţi interiori ai obiectivului. Deşi lucrările au început cu 10 zile întârziere din cauza lipsei uni strat foarte consistent de zăpadă, dar şi a grosimii relativ mici a gheţii lacului Bâlea (sursa de aprovizionare pentru mare parte a „materialelor de construcţii”), se va lucra la capatitate maximă astfel încât hotelul va fi gata la data stabilită. Cel de-al şaselea Ice Hotel de la Bâlea Lac va fi obiectivul principal al unui adevărat Complex de Gheaţă, pe lângă acesta urmând a fi construită şi o nouă Biserică de Gheaţă, precum şi alte construcţii inedite, toate acestea fiind părţi componente ale Proiectului de Marketing Turistic „Ice Hotel Bâlea Lac 2011”.
Construit sub tema „Ice Hotel- Light and Stones”
Ice Hotel va fi edificat în aceeaşi locaţie ca şi obiectivele din anii anteriori (în imediata apropiere a Staţiei de Telecabină de la Bâlea Lac), dar va ocupa un teren mai mare. Forma obiectivului va fi asemănătoare cu cea de anul trecut, însă numărul camerelor va fi mărit la 14. De asemenea, în interiorul ineditului hotel vor fi amenajate un bar şi un restaurant, cu loc de servire a mesei. Tema proiectului din acest sezon este „Ice Hotel- Light and Stones”, fiecare cameră urmând a purta numele unei pietre preţioase sau semipreţioase. Organizatorii preconizează că, dacă condiţiile meteorologice vor fi favorabile (temperaturi scăzute şi strat abundent de zăpadă), Ice Hotel va putea fi vizitat în Ajunul Crăciunului 2010. „Până la finalizarea lucrărilor, toţi iubitorii muntelui şi nu numai, sunt invitaţi să viziteze ineditul santier de la Bâlea Lac”, spune Adelina Grigoroiu Director de marketing al proiectului.