Mircea Cazan: "Centura este a sibienilor, nu a lui Ariton, a lui Trihenea sau a lui Boc"Liderul liberalilor crede că unul din cele mai importante obiective de investiţii din fonduri ISPA şi fonduri guvernamentale, în judeţul Sibiu, centura Sibiului riscă să fie „confiscată” politic de PDL.

„Centura Sibiului este a tuturor sibienilor. Despre centura ocolitoare noi vorbim din anul 2001, când a fost semnat memorandumul de Finanţare ISPA între Guvernul României şi Comisia Europeană. Sibienii nu ar fi avut centură pe 1 decembrie 2010, dacă guvernul liberal, condus de Călin Popescu Tăriceanu, cu ministru al Transporturilor, Ludovic Orban, nu ar deblocat lucrările. Toată lumea şi-a adus contribuţia la centura ocolitoare, toate guvernele din 2001 până în 2010. Este inadmisibil ca de Ziua Naţională, să fie politizată de PDL şi centura Sibiului. Faptul că nu au fost invitaţi la inagurare preşedintele Consiliului Judeţean, primarul municipiului Sibiu, reprezentanţii conducerii administraţiei publice locale sibiene, de la PNL, FDGR şi PSD, arată clar că domnii de la PDL, mai ales domnul prefect nu au dorit decât să îşi asume nişte merite pe care nu le au în totalitate. Mă bucur că doamna Raluca Turcan, domnul Ion Ariton şi domnul Cornel Ştirbeţ au reuşit să se afişeze public după mai bine de un an, tocmai la inaugurarea centurii Sibiului, dar aceştia trebuie să ştie că nu sunt singurii sibieni, parlamentari sibieni, care au aşteptat finalizarea centurii. Dacă nu era Ludovic Orban nu se dezamorsa situaţia cu Todini şi nu se ajungea să se semneze contractul de execuţie cu un alt constructor, consorţiul Max Boegl – Geiger – Comtram. Eu sper ca această lucrare să fie bine executată şi să ne bucurăm de ea nu doar doi ani cât este în garanţie, ci mult mai mulţi ani” a spus Mircea Cazan într-o conferinţă de presă.

Ultima oră

2 răspunsuri la “Mircea Cazan: „Centura este a sibienilor, nu a lui Ariton, a lui Trihenea sau a lui Boc””