Gruparea sibiană a câștigat trei din cele patru sferturi ale meciului. Harrison a fost din nou cel mai eficient jucător al universitarilor.
În fața unei săli doar pe jumătate plină Sibiul a arătat un joc agreabil în fața celor de la CSM. Întorși după un insucces la limită la Otopeni, sibienii au început meciul deciși să rezolve problema învingătoarei încă din prima parte a jocului. După 10 minute universitarii conduceau la 13 puncte pe tabelă, scor 27-14, iar până la pauza mare diferența a mai crescut cu încă trei puncte, scorul după 20 de minute de joc fiind de 48-32, pentru CSU.
Sibiul a lăsat-o mai moale în ultimele 20 de minute, iar în aceste condiții oaspeții s-au apropiat de ei pe tabelă. După sfertul 3 scorul era de 64-46, pentru ca în minutul 35 diferența să ajungă la 9 puncte, scor 69-60. A fost nevoie de ieșirea la rampă din nou a lui Harrison, dar demn de remarcat este și jocul excelent făcut de Seals precum și evoluția bună a lui Calotă, în compensație oarecum cu evoluția mai ștearsă a lui Brown.
Torturi pentru Calotă și Crăciun
Cei doi jucători ai lui CSU Sibiu au primit din partea fanilor câte un tort pentru ziua lor de naștere, ”Bâtă” și ”Kevin” fiind aplaudați de întreaga asitență. De remarcat a fost și frigul din Sala Transilvania, unii dintre jucători folosind șosete până la genunchi pentru a putea evolua. Meciul a fost înterupt preț de 5 minute, după ce Harrison a reușit să mute din loc unul din panourile din interiorul sălii Transilvania.
CSU Sibiu:
Brown 2, Seals 18, Haiduc 3, Calotă 12, Crăciun 5, Masiulis 4, Loyd 14, Harrison 22.
CSM București:
Dzambic 3, Paul 21, Santana 8, Tomic 26, Herndon 7, Urcatu 4, Waterstradt 3.
VEZI MAI JOS VIDEO-DECLRAȚIA LUI PRAKURAITIS ȘI ÎNREGISTRAREA PARTIDEI:
DECLARAȚIE PRAKURAITIS
SFERTUL 1
SFERTUL 2
SFERTUL 3
SFERTUL 4