Procurorul General al României spune că nu a primit în audienţă nici pe Carabulea, nici pe Apostu şi nici alte persoane implicate în dosarul în care prim-procurorul Florin Apostu este cercetat pentru abuz şi luare de mită.
Prezentă la Sibiu la un seminar ce are ca temă combaterea evaziunii fiscale, Procurorul General al României, sibianca Codruţa Kovesi a vorbit şi despre cazul lui Florin Apostu, magistrat sibian reţinut de curând de către justiţie şi în al cărui caz a fost audiat printre alţii şi Ilie Carabulea, patron al holdingului Atlassib. „În cazurile în care am constat că procurori care deţin funcţii de dosare şi sunt suspectaţi de acte corupţie şi s-a început urmărirea penală împotriva lor, am cerut urgentarea soluţionării acestor dosare, aşa cum este şi cazul Apostu. Vreau ca legea să fie aplicată aşa cum trebuie” a spus Kovesi. Legat de memoriile depuse de către Holdingul Atlassib la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Kovesi a spus că “o să verific dacă a fost înregistrat un astfel de memoriu. Pot să vă spun că nu am primit în audiență niciuna din persoanele implicate în acest dosare și am să verific dacă un astfel de memoriu a fost trimis pe cale oficială”.