festivalul naţional al datinilor şi obiceiurilor în piaţa mare şi piaţa micăSibienii sunt chemaţi să vadă datini şi obiceiuri de iarnă în perioada 3 – 5 decembrie în cadrul Festivalului Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ajuns la ediţia a IV-a.

festivalul naţional al datinilor şi obiceiurilor în piaţa mare şi piaţa mică

Şi în acest an, Complexul Naţional Muzeal ASTRA prin Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ediţia a IV-a. Datini şi obiceiuri de iarnă  întâmpină sărbătorile de iarnă cum se cuvine În  3, 4 şi 5 decembrie 2010, colindători de toate vârstele din întreaga ţară vor vesti Naşterea Domnului şi vor garanta începerea Noului An sub auspicii bune.Sub genericul „datini şi obiceiuri de iarnă” muzeul organizează diverse manifestări, dedicate tuturor categoriilor de public: vernisări de expoziţii (icoane pictate pe sticlă” obiceiuri din Carintia), concerte de colinde, reiterări de obiceiuri specifice acestei perioade (capra sau turca) din diferite zone ale ţării: Alba, Bacău, Botoşani, Hunedoara, Neamţ, Ialomiţa, Sălaj.

Deschidere cu vernisaj de icoane

Astfel,vineri, 3 decembrie , începând cu orele 12 va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă „Chipuri de sfinţi” (Casa Hermes, Piaţa Mică, nr.11). Acest eveniment va fi completat de un minirecital de colinde susţinut de copii cu dizabilităţi de la Şcolile speciale din judeţul Sibiu- dedicat Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi. Sâmbătă, 4 decembrie de la orele 16, la Casa Artelor, Piaţa Mică, nr. 21 va fi  vernisată expoziţia „Naşterea Domnului.

festivalul naţional al datinilor şi obiceiurilor în piaţa mare şi piaţa micăObiceiuri de Crăciun din Carintia” în cadrul căreia Quintetul grupului vocal bărbătesc din Strassburg va susţine un recital de colinde. Pe toată durata Târgului de Crăciun, Muzeul ASTRA prin amabilitatea organizatorilor, va comercializa la unul dintre standuri, produse de sezon (tradiţionale şi de inspiraţie tradiţională), prin Galeriile de Artă Populară. Aceste evenimentele sunt integrate în Zilele Asociaţiunii, Bibliotecii şi Complexului Naţional Muzeal ASTRA (15 noiembrie – 17 decembrie 2010)

Spectacole de excepţie în Piaţa Mare

Tot sâmbătă, 4 decembrie, între orele 1700– 2100 vor fi puse în scenă în Piaţa Mare, în cadrul Târgului de Crăciun, spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă susţinute de grupuri folclorice provenind din întreaga ţară:

Ansamblul La porţile neamului din Palanca, judeţul Bacău, instr. Florin şi Liliana Atomulesei

Grupul  tradiţional Spicul din Luciu şi Grupul tradiţional Credinţa din Cocora, judeţul Ialomiţa, instr. Elena Gârbacea

Ansamblul din Răduleşti, judeţul Hunedoara, instr. George Munteanu

Grupul folcloric Cergău, Cergău, judeţul Alba, instr. Aldea Lenuţa

Căiuţii albaştri din Fliticeni şi  Balada din Botoşani, maistru coregraf Mihai Fetiuc, judeţul Botoşani

Ansamblul Obiceiuri şi tradiţii populare Drumul Baltagului, instr. Ionel Lămâie, Borca, judeţul Neamţ

Rapsodul popular Ileana Graţiana Pop, Ciumărna, comuna Românaşi, judeţul Sălaj

Duminică, 5 decembrie, Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, alături de grupuri păstrătoare de tradiţii din judeţele Bacău, Botoşani şi Neamţ  vor colinda comunitatea de la Noul Român, prilej de a redescoperi frumuseţile Centrului Cultural-Memorial Doctor Gheorghe Telea Bologa.

festivalul naţional al datinilor şi obiceiurilor în piaţa mare şi piaţa micăProgram:

Vineri, 3 decembrie 2010

Casa Hermes, Piaţa Mică Nr. 11

orele 1200: vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă „Chipuri de sfinţi”

orele 1245: minirecital de colinde susţinut de copii cu dizabilităţi de la Şcolile speciale din judeţul Sibiu- dedicat Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi

10- 14: stand cu obiecte realizate de tineri cu dizabilităţi din ţară

Sâmbătă, 4 decembrie 2010

Casa Artelor, Piaţa Mică Nr. 21

orele 1600: vernisajul Expoziţiei „Naşterea Domnului. Obiceiuri de Crăciun din Carintia”.

Recital de colinde susţinut de Quintetul grupului vocal bărbătesc din Strassburg

Piaţa Mare (scena Târgului de Crăciun)

orele 1700– 2100: Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ediţia a IV-a. Datini şi obiceiuri de iarnă

Duminică, 5 decembrie 2010

Noul Român, Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”  şi Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa”

orele 1130 – 1400: Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, ediţia a IV-a. Datini şi obiceiuri de iarnă

Ultima oră

Comentariul meu

Publică