Produse în premieră și program stufos la Târgul de Crăciun din SibiuAjuns anul acesta la cea de-a patra ediţie, Târgul de Crăciun a prins deja contur în centrul oraşului. Târgul de Crăciun din Sibiu va avea loc în perioada 27 noiembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 şi va fi deschis zilnic, între orele 10.00- 21.00.

Produse în premieră și program stufos la Târgul de Crăciun din Sibiu

Până sâmbătă, 27 noiembrie, pe lângă bradul de Crăciun şi cele 65 de căsuţe de lemn, în Piaţa Mare vor fi instalate atracţiile mecanice pentru copii, scena de spectacole precum şi ieslea care reprezintă scena naşterii Domnului.Din peisajul de sărbătoare nu va lipsi nici patinoarul, care s-a bucurat, şi în anii trecuţi, de o mare popularitate. Dacă vor fi condiţii meteo favorabile, lucrările de amenajare vor începe de săptănâna viitoare. O atracţie creată special pentru cei mici o reprezintă cei doi ponei, cu care copiii se pot plimba în Piaţa Mare.

Produse în premieră

Anul acesta, vizitatorii Târgului de Crăciun din Sibiu vor putea să descopere produse noi, scoase la vânzare de comercianţii care provin din 20 de judeţe ale ţării. Pe lângă o ofertă bogată de dulciuri, jucării, articole de îmbrăcăminte şi decoraţiuni de Crăciun, în căsuţele de lemn vor fi comercializate, oentru prima dată, produse apicole, produse din sticlă pictată manual (platouri pentru prăjituri, vaze, decoraţiuni de brad din sticlă modelată şi pictată manual cu specific de Crăciun), cd-uri cu muzică pentru copii, cd-uri cu muzică de Crăciun şi clasică, jocuri de societate şi cărţi educative, ceramică italienească şi altele.

Program cultural concentrat pe tradiţii

Ediţia din acest an a Târgului de Crăciun din Sibiu va fi deschisă sâmbătă, 27 noiembrie, de la ora 19.00, printr-un concert de colinde susţinut de către Corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu. Pe toată perioada de desfăşurare a evenimentului, pe scena din Piaţa Mare vor urca atât artişti sibieni, cât şi din alte judeţe, iar spectacolele vor avea loc doar în zilele de weekend. Programul cultural cuprinde şi spectacolul “Colind cu năbădăi”, susţinut de actori ai Teatrului Naţional “Radu Stanca”, Festivalul de Datini şi Obiceiuri al Complexului Naţional Muzeal Astra, dar şi reprezentaţii susţinute de elevi sibieni.

Târgul de Crăciun din Sibiu va avea loc în perioada 27 noiembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 şi va fi deschis zilnic, între orele 10.00- 21.00. Evenimentul este organizat de către Fundaţia AU-RO Austria Pro România şi cofinanţat de către Consiliul Local Sibiu, prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

PROGRAMUL EVENIMENTELOR CULTURALE

Sâmbătă, 27 noiembrie, ora 1900

Deschiderea Târgului de Crăciun din Sibiu

Discurs deschidere

Concert de colinde susţinut de Corul Catedralei Mitropolitane din Sibiu

Duminică, 28 noiembrie

Raja Project

Spectacol jonglerie cu foc şi workshop

Vineri-duminică, 3-5 decembrie

Festivalul Magic Show Fest al Teatrului Gong

Spectacole stradale în locaţia Târgului de Crăciun din Sibiu

Sâmbătă, 4 decembrie, orele 1700 -2100

Festivalul de Datini şi Obiceiuri – Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu

Spectacole de datini şi obiceiuri de iarnă susţinute de grupuri folclorice din ţară:

– Ansamblul “La porţile neamului” din Palanca, judeţul Bacău, instr. Florin şi Liliana Atomulesei

–  Grupul  tradiţional “Spicul” din Luciu şi Grupul tradiţional “Credinţa” din Cocora, judeţul Ialomiţa, instr. Elena Gârbacea

-Ansamblul din Răduleşti, judeţul Hunedoara, instr. George Munteanu

– Grupul folcloric “Cergău”, Cergău, judeţul Alba, instr. Aldea Lenuţa

– “Căiuţii albaştri” din Fliticeni şi  “Balada din Botoşani”, maistru coregraf Mihai Fetiuc, judeţul Botoşani

– Ansamblul “Obiceiuri şi tradiţii populare Drumul Baltagului”, instr. Ionel Lămâie, Borca, judeţul Neamţ

Duminică, 5 decembrie

Program de Moş Nicolae

Concert de colinde al Corului Liceului de Artă din Sibiu

Sâmbătă, 11 decembrie

Teatrul Naţional “Radu Stanca” din Sibiu

Spectacolul “Colind cu năbădăi”

Duminică, 12 decembrie, ora 18oo

Şcoala cu clasele I-VIII “Regina Maria” din Sibiu

Concert instrumental vocal

Sambata, 18 decembrie, ora 18oo

Liceului Teoretic “O. Ghibu” Sibiu

Exerciţiu teatral “Întâmplări de Crăciun”

Duminică, 19 decembrie, ora 2000

Corul Bisericii Ştefan cel Mare/ Grupul Vocal Victoria “Cetina de Brad”

Joi, 23 decembrie

Ansamblul Folcloric din Republica Moldova – Muzeul ASTRA

Vineri, 24 decembrie

Moş Crăciun soseşte în Piaţa Mare

Ultima oră

Comentariul meu

Publică