FOTO: Zona Calea Şurii Mari – Drumul Ocnei a fost reconfigurată de PrimărieMunicipalitatea a finalizat lucrările de reconfigurare a străzilor Calea Şurii Mari şi Drumul Ocnei, o zonă foarte intens circulată fiind una dintre căile de acces în Sibiu. Valoarea totală a contractului pentru reparaţia şi reconfigurarea Căii Şurii Mari şi a Drumului Ocnei a fost de 1.5 milioane de lei.

„Reconfigurarea acestei zone a fost foarte importantă deoarece ea va fi una dintre legăturile cu centura ocolitoare. În plus aici se conturează o nouă zonă comercială iar Piaţa Obor se pare că este foarte solicitată.” a declarat primarul Klaus Iohannis. Pe Calea Şurii Mari, DPC a realizat lucrările de reparaţii şi reconfigurare în urma lucrărilor de introducere a reţelei de canalizare pe porţiunea dintre strada Căprioarelor şi Petrom şi a reţelei de apă care alimentează comuna Şura Mare. În urma acestor lucrări carosabilul a fost afectat într-o proporţie destul de importantă. A fost turnat asfalt pe 9.969 de metri pătraţi, iar pentru a reface trotuarele a fost turnat asfalt pe o suprafaţă de 1.039 de metri pătraţi. Asfaltul a fost refăcut prin turnarea unui nou strat de uzură pe porţiunea dintre viaductul Gara Mică şi sensul giratoriu din dreptul magazinului Obi.

În urma reconfigurării au fost create 192 de locuri de parcare pe Calea Şurii Mari şi pe Drumul Ocnei pentru a deservi instituţiile şi punctele comerciale care funcţionează în această zonă şi pentru a ordona modalitatea de parcare.

Sens giratoriu

Pentru a fluidiza circulaţia în intersecţia cu Drumul Ocnei, constructorul a amenajat un sens giratoriu provizoriu, din elemente de plastic. Acest sens giratoriu va fi conturat definitiv dacă îşi dovedeşte eficacitatea. Au fost create de asemenea două noi staţii de transport public în comun prin crearea unor alveole şi marcarea lor corespunzătoare, traseele de transport în comun fiind prelungite până către magazinul Obi. Pe Drumul Ocnei au fost de asemenea executate lucrări de reabilitare a reţelei de canalizare pluvială, au fost refăcute carosabilul şi trotuarele şi au fost create locuri de parcare. Valoarea totală a contractului pentru reparaţia şi reconfigurarea Căii Şurii Mari şi a Drumului Ocnei a fost de 1.575.123 lei (TVA inclus).

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. este o minciuna drumul ocnei nu este finalizata decat o portiune din ea,sa vina primarul si sa vada si restul strazii cum arata si dupa aceea sa vorbeasca