VIDEO - Victorie superbă pentru CSU Sibiu cu Timișoara! Vezi înregistrarea meciului și declarațiile de la final!
foto - CSU FANS

CSU Sibiu a jucat din nou excelent, mai ales în ofensivă, acolo unde Seals și Brown au fost din nou în formă bună. Sibiul a bătut meritat cu 91-81, chiar dacă bănățenii au jucat și ei bine mai ales în prima parte a partidei.

Sibiul s-a răzbunat cu vârf și îndesat pentru eliminarea din play-off în ediția trecută de campionat, atunci când Timișoara lui Petricevic ne-a lăsat cu buza umflată. Gruparea oaspete a început mai bine partida și a condus ostilitățile în teren până spre finalul primelor 10 minute, când când Timișoara a condus cu 23-24, la finele primului sfert de joc.

Sibiul a trecut în avantaj apoi grație a trei reușite de trei puncte, realizate de Brown (două) și Seals (una), iar la pauza mare scorul a fost de 40-39 pe pentru sibieni.


Spectacol după pauză cu Harrison și Seals în rolurile principale

Ultimele două sferturi ale meciului au fost extrem de spectaculoase spre deliciul celor care au venit duminică după amiază la Sala Transilvania. La rampă a ieșit Harrison, americanul înscriind numai puțin de 18 puncte și ieșind în aplauze de pe teren în clipa în care a făcut cinci greșeli personale. Seals și Brown au readus din nou Sibiul în avantaj, cu 3 coșuri de 3 puncte. CSU conducea după sfertul 3 cu 64-60, iar ultimele 10 minute se anunțau de foc. Crăciun a făcut și el un joc defensiv bun, iar Haiduc a arătat că merită încrederea lui Prakuraitis. Masiulis a jucat și el bine în apărare, iar CSU s-a impus meritat cu 91-81.

CSU SIBIU:

Brown 16, Seals 25, Haiduc 9, Crăciun 5, Masiulis 11, Loyd 7, Harrison 18

BC TIMIȘOARA:

Andrei 2, Pesic 23, Markovic 9, Miskovic 5, Covngton 12, Habus 19, Păltinișanu 11.


Știri de meci:

Carmen Tocală la meci

Președinta Federației Române de Baschet a fost prezentă la partida de la Sibiu. Tocală a luat loc în tribună alături de Ion Ariton, actual ministrul al economiei și alături de fiica cea mai mică a acestuia. Bănățenii au fost însoțiți la meciul de la Sibiu și de o mică galerie, care și-a aplaudat echipa favorită la finele meciului.

S-a reparat tabela

La meciul cu Timișoara, fanii din sala Transilvania au putut să vadă din nou evoluția scorului în condiții bune, asta după ce cele două tabele electronice au fost repuse în funcțiune. De remarcat de asemenea este și faptul că sârbul Miskovic,  cel care a jucat sezonul trecut la CSU, a fost aplaudat la scenă deschisă de galeria lui CSU, care din nou a cântat și a încurajat echipa lui Prakuraitis pe tot parcursul meciului.

Prakuraitis: ”Am câștigat un meci greu”

Antrenorul lui CSU Sibiu a mărturisit după meci că victoria obținută este extrem de importantă. Prakuraitis a spus că a studiat în prealabil jocul Timișoarei. ”A fost un meci extrem de greu și important. Toți băieții au luptat mult pentru a câștiga. Mai avem însă multe lucruri de pus la punct, atât în atac cât și în apărare”, a spus Prakuraitis. Acesta a refuzat însă să explice de ce nu l-a folosit deloc pe Calotă. Petricevic nu a făcut declarații de presă după meci.

Seals: ”Mă simt bine la CSU Sibiu”

”Cred că am jucat bine și în apărare și în atac. Am avut câteva desincronizări ca să zic așa, dar le-am reglat pe parcurs. Nu pot juca bine, dacă nu sunt ajutat de coechipieri, deci cu toți am jucat bine. Sibiul are jucători foarte buni și spre să o ținem tot așa și să jucăm din ce în ce mai bine de la un meci la altul” a spus Seals.

VEZI MAI JOS ÎNREGISTRAREA PARTIDEI!

SFERTUL 1

SFERTUL 2

SFERTUL 3

SFERTUL 4


Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică