Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun în centrul Istoric al SibiuluiPregătirile pentru cea de a patra ediţie a Târgului de Crăciun sunt în plină desfăşurare. Ediţia din acest an a evenimentului va avea loc în perioada 27 noiembrie 2010 – 2 ianuarie 2011, în Piaţa Mare.

Au început pregătirile pentru Târgul de Crăciun în centrul Istoric al Sibiului

Toate cele 65 de căsuţe de lemn în care vor fi expuse produsele de sezon au fost deja închiriate comercianţilor care provin din peste 20 de judeţe ale ţării. Târgul de Crăciun va pune la dispoziţia sibienilor şi turiştilor produse culinare tradiţionale, articole de îmbrăcăminte specifice sezonului rece, decoraţiuni de Crăciun, bijuterii, dulciuri, jucării, produse de artizanat, obiecte religioase şi obiecte de artă. Din peisajul de sărbătoare nu va lipsi nici scena care va găzdui concerte de colinde, spectacole de teatru, spectacole pentru copii, dansuri populare şi multe alte surprize.

Informaţii despre Târgul de Crăciun Sibiu 2010, precum şi fotografii şi înregistrări video de la ediţiile anterioare pot fi găsite pe noul site al Târgului, la adresa www.targuldecraciun.ro. Târgul de Crăciun din Sibiu este organizat de Primăria Municipiului Sibiu, în parteneriat cu Fundaţia Austria Pro România, prima ediţie fiind organizată în 2007.  Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10.00-21.00.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică