32 de sibieni au vrut să fenteze primăria cu ajutoarele de căldurăServiciul de Asistenţă Socială a demarat acţiunea de controlare a legalităţii solicitărilor depuse pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, în paralel cu acţiunea de preluare a acestora. Municipalitatea spune că au fost descoperite 32 de solicitări care nu respectau prevederile legale.

Anul acesta prevederile legale care reglementează acordarea sprijinului pentru încălzirea locuinţei au inclus criterii noi care trebuie îndeplinite de solicitanţi pentru a putea beneficia de acest sprijin. Astfel, din cele 2.853 de cereri depuse au fost controlate aproximativ 80% dintre ele prin intermediul informaţiilor disponibile în bazele de date ale Direcţiei Fiscale Locale şi Registrului Agricol. Ca urmare a controalelor realizate au fost descoperite 32 de solicitări care nu respectau prevederile legale. Aceste încălcări constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi între 1000 şi 10000 de lei, contravenţii care sunt puse în aplicare de organele cu atribuţii în acest sens ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Măsura aplicată de municipalitate este de suspendare a procedurii în vederea acordării ajutorului, adică solicitantul va fi exclus de pe lista persoanelor care vor beneficia de acest drept.

Iohannis cere seriozitate

„Îi rugăm pe sibieni să dea dovadă de atenţie sporită în completarea documentaţiei necesare şi să respecte prevederile legale. Angajaţii Primăriei vor continua verificările pentru toate cererile depuse, iar anul acesta aşteptăm un număr comparativ cu cel de anul trecut  – aproximativ 8000” a precizat primarul Klaus Iohannis. Şi în anii precedenţi ajutorul pentru încălzirea locuinţei a fost cel mai solicitat ajutor social, însă numărul beneficiarilor a cunoscut o scădere de la an la an,  înjumătăţindu-se chiar faţă de primul sezon în care acesta a fost acordat. În sezonul rece 2006 – 2007 au existat peste 16.500 de beneficiari faţă de sezonul rece 2009 – 2010 când au fost puţin peste 8200.

Ultima oră

Comentariul meu