estoril motogp: rossi cel mai bun la încălziri, lorenzo pleacă din pole
Gabor Talmacsi, Nicky Hayden, Jorge Lorenzo, Valentino Rossi și Bradley Smith (de la stânga la dreapta)

Programată cu 20 de minute mai devreme pentru a da suficient timp piloților să se acomodeze cu circuitul, sesiunea de încălzire a început pe o pistă udă.

estoril motogp: rossi cel mai bun la încălziri, lorenzo pleacă din pole

Precipitațile căzute la Estoril în timpul nopții au avut grijă să păstreze o suprafață de rulare similară cu a antrenamentelor din primele două zile ale Marelui Premiul al Portugaliei.

Jorge Lorenzo, aflat pe unul dintre circuitele lui preferate, va pleca astăzi de pe prima poziției a grilei de start. Sesiunea de încălzire din această dimineață a încheiat-o pe locul trei, după Valentino Rossi și Casey Stoner. ”Iubesc acest circuit, am câștigat ambele curse disputate aici de când concurez în MotoGP. Din păcate, vremea a fost foarte proastă, cu o grămadă de apă pe pistă , lucru care te face să fii foarte priudent. Cu toate aceste condiții, m-am simțit bine la antrenamente și am putut să-mi înbunătățesc timpii și să fiu din nou în top. În timpul sesiunii de  încălzire vom câștiga ceva din timpul pierdut și să sperăm să nu mai plouă”

Valentino Rossi a terminat cele 30 de minute de încălzire în prima poziție a clasamentului, cel mai bun timp fiind 1’48.363. Se pare că pilotul italian a reușit împreună cu echipa lui de mecanici să îmbunătățească setările motocicletei, el calificându-se în urma rezultatelor de la antrenamentele libere de ieri pe locul trei pe grila de start. El a declarat ieri la conferința de presă: ”În această amiază au fost niște  antrenamente normale pe o pistă udă și sunt mulțumit cu performanțele mele. Sunt aproape de top, am fost rapid la antrenamente, dar din păcate am pierdut puțin în anumite secțiuni ale pistei, în special în ultima, pentru că motocicleta se mișca cam mult. Pentru că s-au anulat calificările, să sperăm că mâine (n.r. azi) vom avea timp să facem setările necesare”.

Condiții meteo la încălzire: pistă udă, temperatura aerului: 16 grade Celsius, temperatura la sol: 15 grade Celsius, umiditate: 45%

Ultima oră

Comentariul meu

Publică