MotoGP Australia: Casey Stoner, regele circuitului de la Phillip Island
Foto:www.motogp.com

Casey Stoner şi-a aniversat cei 25 de ani printr-o frumoasă victorie pe circuitul de acasă, circuit unde şi-a  dovedit dominaţia în ultimii patru ani. Victoria este cu atât mai mare cu cât australianul l-a învins pe campionul mondial al acestui sezon, Jorge Lorenzo.

MotoGP Australia: Casey Stoner, regele circuitului de la Phillip Island

În faţa unei mulţimi de peste 40.000 de spectatori, pilotul echipei Ducati a câştigat etapa de la Phillip Island pentru a patra oară consecutiv, dovedind că încă nu poate nimeni să-l învingă pe circuitul de acasă. Casey Stoner a luat startul din prima poziţie a grilei şi a păstrat conducerea până la sfârşitul cursei, trecând linia de sosire cu mai bine de 8 secunde înainte de ocupantul poziţiei secunde, Jorge Lorenzo (Fiat Yamaha). Aceasta este cea de-a treia victorie din acest sezon pentru Stoner.

Prin cele 25 de puncte obţinute la Marele Premiul al Australiei, Casey Stoner intră în top trei al clasamentului general, cu două etape înainte de finalul campionatului. Cu cele 205 puncte totale, el l-a depăşit pe Valentino Rossi (locul trei în Australia) şi se află la 23 de puncte de Dani Pedrosa (Repsol Honda), ocupantul locului doi la general.

Dani Pedrosa, accidentat în urmă cu două etape, a participat la calificări, dar nu şi în cursă, ascultând astfel de sfatul doctorului pentru o bună recuperare a claviculei. Un alt absent de pe grila de start a fost Loris Capirossi (Rizla Suzuki), implicat într-un accident în timpul sesiunii de calificări. Atât Pedrosa cât şi Capirossi vor putea lua startul la următoarea etapă, planificată peste două săptămâni la Estoril, Portugalia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică