30 de cățeluși au fost aduşi sâmbătă în Piața Mică pentru adopțiiSâmbătă, 16 octombrie, Asociaţia Animal Life vă invită la o nouă campanie de adopţie a câinilor fără stăpân. Campania va începe la ora 12, în Piaţa Mică, în spaţiul din faţa Casei Artelor şi va dura până după-amiază.

30 de cățeluși au fost aduşi sâmbătă în Piața Mică pentru adopții

În cazul în care la ora 11 vremea este nefavorabilă şi plouă, campania va fi amânată. ”De această dată, vom aduce în faţa sibienilor peste 30 de căţeluşi ce nu au împlinit încă nici două luni, care s-au născut în stradă, au avut norocul să fie găsiţi de noi iar acum încearcă să îşi găsească un stăpân definitiv. Din păcate, pentru micuţii căţei născuţi în stradă urmează o perioadă grea. Majoritatea puilor născuţi toamna nu reuşesc să treacă peste iarnă. Apelăm la sprijinul dumneavoastră, al presei sibiene şi al sibienilor pentru a reuşi să salvăm cât mai multe vieţi posibil”, se arată într-un comunicat al asociației Animal Life.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică