Campionat naţional al câinilor de serviciu la SibiuÎn perioada 19 – 21 octombrie 2010 la Centrul Chinologic Sibiu va avea loc Ediţia a 7 – a a Campionatului Naţional de Dresaj al Câinilor de Serviciu.

Campionat naţional al câinilor de serviciu la Sibiu

Campionatul de dresaj reprezintă un prilej de testare şi evaluare a stadiului de pregătire specifică atât a câinilor de serviciu aflaţi în dotarea Ministerului Administraţiei şi Internelor cât şi a conductorilor acestora.Campionatul este organizat de către Centrul Chinologic Sibiu, în colaborare cu structurile M.A.I. La concurs vor participa echipe reprezentative ale structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, precum Inspectoratul General al Poliţiei Române, Poliţia Română de Frontieră, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi Centrul Chinologic Sibiu. „De asemenea, la aceste manifestări au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai structurilor din cadrul Ministerului de Interne al Bulgariei, care ne-au făcut plăcerea de a accepta invitaţia noastră. Competiţia va fi găzduită şi organizată din punct de vedere tehnic de către personalul de specialitate al Centrului Chinologic Sibiu, o parte din probele de concurs urmând a se desfăşura în spaţiile special amenajate din cadrul unităţii noastre,” spune Alexandra Scăunaş, purtător de cuvânt la Centrul Chinologic Sibiu. Festivitatea de deschidere va avea loc marţi, 19 octombrie, la orele 10:00, iar festivitatea de premiere şi închiderea Campionatului va avea loc joi, 21 octombrie, la orele 14:00. Accesul publicului sibian va fi permis miercuri şi joi, între orele 08:00 – 14:00.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică