vineri se ține bursa locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţiAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu organizează vineri, 15 octombrie 2010, „Bursa locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilităţi şi tineri care părasesc sistemul de protectie sociala”, în Sibiu (la sediul AJOFM, str. Morilor nr. 51 A), începând cu ora 10:00.

Această măsură activă pentru combaterea şi prevenirea şomajului se adresează în mod deosebit persoanelor cu nevoi speciale, dar este deschisa tuturor celor care nu au un loc de munca si doresc sa se angajeze. Participarea, atat a reprezentantiilor agentiilor economici cat si a persoanelor in cautarea unui loc de munca, este gratuita. În cadrul acţiunilor întreprinse de AJOFM Sibiu în vederea identificării locurilor de muncă vacante au fost trimise până la această dată învitaţii unui număr de 50 de agenţi economici din judeţ.

Ce avantaje aveți dacă angajați tineri cu dizabilități

Reamintim angajatorilor care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminata absolvenţi din cadrul persoanelor cu handicap, că vor beneficia, pe o perioadă de 18 luni pentru fiecare absolvent, de o sumă egală cu de 1, 1,2 sau 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, cu condiţia să menţină raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 3 ani de la data incheierii acestora. De asemenea, angajatorii care în raport cu numărul de angajaţi nu au obligaţia potrivit legii de a încadra în muncă persoane cu handicap (sau şi-au îndeplinit această obligaţie), si încadrează în muncă pe o perioadă nedeterminată persoane cu handicap, beneficiază lunar de la bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe o perioadă de 12 luni, de o subvenţie egală cu valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare, pentru fiecare persoană cu handicap angajată.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. eu nicio ,,buna ziua sau seara,, ca stau acasa si nu gasesc loc de munca adica vreau sa caut de munca dar nu gasesc in bacau stau in bacau si nascut in sibiu nr de tel 0757506323 un ajutor daca miar zice cineva unde este loc de munca…sau daca stie careva unde este centru ala pt persoane de handicap in bacau spre gara la intersectia cu miorita etc sau unde o fi…si multam mult de ajutor daca zice cineva…

  2. buna ziua sunt gabi din bacau si am 16 ani si sunt in scaun cu rotile si as dori sa joc si eu baschet intro echipa daca ma puteti ajuta va rog anuntatima la nr meu de tel :0742435477 sau la id meu de mess:gabyjicmon va multumesc