Atelier de teatru japonez în premieră la SibiuTeatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu este gazda primelor ateliere de teatru japonez susţinute în România. Workshop-urile sunt conduse de regizorul japonez Yasuda Masahiro şi se vor încheia vineri.

Regizorul japonez Masahiro Yasuda se află la Sibiu pentru a susţine o serie de ateliere de actorie şi interviuri cu actorii teatrului şi cu studenţii de la actorie ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu. Atelierele se desfăşoară pe mai multe module, dimineaţa şi seara, având o durată de trei ore. Participanţii la workshop sunt iniţiaţi în tehnici de bază ale mişcării corporale de tip kabuki, kyōgen şi nō, dar şi în exerciţii de dicţie şi energizare. Ineditul acestor ateliere constă în stilul unic de joc al actorilor prin care aceştia redau replicile din text prin relaxarea corzilor vocale atât la expirare, cât şi la inspirare. Regizorul japonez şi-a propus, de asemenea, să le dezvăluie actorilor sibieni tehnica sa de lucru proprie, Yojôhan. Această tehnică face referire la spaţiul intim al camerei în care are loc ceremonia ceaiului şi presupune reconstrucţia unui întreg univers prin corpul actorului care îşi restrânge mişcările în spaţii reduse.

Fascinaţi de sibieni

Masahiro Yasuda este unul dintre fondatorii companiei de teatru Yamanote Jijosha, cea mai reprezentativă companie de teatru experimental din Japonia. „Sunt absolut fascinat de flexibilitatea actorilor sibieni. Am venit aici pentru a-i cunoaşte mai bine şi sunt plăcut impresionat. Vom strânge cât mai multe informaţii despre ei pentru a putea face un casting la începutul anului când vom începe lucrul la o nouă producţie după un text de Kōbō Abe” a declarat regizorul japonez. Masahiro Yasuda se află pentru a treia oară în România după ce în ultimii doi ani a fost prezent în selecţia Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Compania de teatru Yamanote Jijosha a mai susţinut spectacole şi în Elveţia, Germania, Polonia, Ungaria şi Coreea de Sud.

Ultima oră