culmea tupeului. asesoft se plânge că a fost „ciupită” de arbitrii la sibiu
Foto: CSU FANS

Clubul ploieştean a dat un comunicat de presă prin intermediul unui site de baschet din România, prin care îl acuză pe arbirtul Vinaşi că a tras cu CSU Sibiu în meciul câştigat de ploieşteni cu 87-80 în Sala Transilvania.

culmea tupeului. asesoft se plânge că a fost „ciupită” de arbitrii la sibiu

Iată mai jos comunicatul celor de la Asesoft:

„După meciul din prima etapă, dintre CSU Sibiu şi CSU Asesoft, membrii delegaţiei campioane şi iubitorii de baschet din Ploieşti care au urmărit partida live sau în reluare au ajuns la concluzia că un singur om a reuşit să capteze întreaga atenţie a Sălii Transilvania. Şi nu este vorba de vreun jucător, aşa cum ar fi fost normal.Pentru echipa gazdă. al şaselea jucător nu a mai fost publicul sibian ci arbitrul Doru Vinaşi. Prin nişte decizii de-a dreptul hilare, Vinaşi a trecut sub lumina reflectoarelor şi a dezavantajat în mod evident Asesoftul, acordând două faulturi tehnice, două antisportive şi alte sancţiuni gratuite!CSU Asesoft Ploieşti nu se va lăsa călcată în picioare de oameni asupra cărora planează nişte interese meschine şi va lua poziţie ori de câte ori va fi dezavantajată. Oricum, pentru binele baschetului şi pentru satisfacţia iubitorilor acestui sport, rugăm marionetele şi păpuşarii din arbitrajul românesc să se abţină şi să ne scutească de piesa lor de teatru pe care o revedem scârbiţi în fiecare an. Stagiunea lor nu trebuie să înceapă o dată cu sezonul Diviziei A” se arată în încheierea comunicatului postat pe numaibaschet.ro.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. hai ma nu mai ziceti de asta, ca incepe sa imi para rau ca nu i-am bagat un cap in gura lu iacobescu sambata noaptea in oldies