Relu Munteanu, Carabulea, Vonica, Ciolan, Călburean sau Bulboacă nu lipsesc din topul făcut de Forbes. Sibiul este pe locul 3 pe ţară la numărul total de miliardari, fiind depăşit de Bucureşti şi Cluj.
Carabulea mai are „doar” 200 milioane de euro
La cei 63 de ani ai săi, Ilie Carabulea rămâne un optimist. Speră ca măcar ultimul trimestru din 2010 să fie pe plus, după scăderile din 2009. Pentru el şi grupul de firme din holdingul Atlassib, găsirea de soluţii şi mijloace de a combate efectele crizei economico-financiare a fost cea mai mare provocare a anului trecut. Spune că firmele sale au fost afectate din cauza scăderii puterii de cumpărare a populaţiei, axarea consumului pe produse de strictă necesitate şi accesul mai dificil la creditare.
Aurel Munteanu are 180 milioane de euro
Aurel Muntean are o avere estimată la 180 de milioane de euro, din imobiliare şi turism. La 55 de ani, deţine Magazinul Victoria şi Halele Unirea, din Bucureşti, hotelul Împăratul Romanilor şi magazinul Dumbrava, din Sibiu.Cele peste 400 de spaţii comerciale pe care le are în proprietate în ţară generează venituri din închirieri de peste două milioane euro, anual.
Gheorghe Călburean- 53 de ani, avere de 80 de milioane de euro
Gheorghe Călburean ocupă locul 63 în topul Forbes, cu o avere de 80 de milioane de euro, obţinuţi pe piaţa de capital, din petrol şi construcţii. Principala sa companie, Dafora Mediaş, a încheiat în 2010 un contract de servicii de foraj în Ucraina, şi se bazează pe un profit estimat la 3 milioane de euro. Călburean avea, anul trecut, datorii la bănci de 27,5 milioane euro.
Cum s-a făcut topul
„Forbes 500 Miliardari” a colaborat, ca şi la ediţiile precedente, cu echipe de specialişti în domeniu pentru evaluarea miliardarilor din top. Au fost evaluate astfel peste 1.000 de companii şi 5.000 de active imobiliare care aparţin celor 500 de miliardari prezenţi în clasament. Catalogul este, totodată, singurul din România care prezintă în exclusivitate topul „Cei mai bogaţi oameni din lume”. Averile nete cumulate ale românilor din „Forbes 500 Miliardari” se ridică la 28,2 miliarde de euro, cu 500 de milioane mai puţin decât la ediţia precedentă.
Transilvania pe locul doi
Cea mai bogată regiune este reprezentată de cei 207 milionari din Bucureşti şi Ilfov, care însumează o avere cumulată de 15,06 miliarde de euro. Locul doi în clasamentul regiunilor este ocupat de Transilvania (104 persoane), cu o avere cumulată de 3,35 miliarde de euro. Pe locul trei se află Moldova (41 de milionari), cu 2,07 miliarde de euro.
Pe oraşe, cei mai mulţi milionari provin din Bucureşti şi Ilfov (207), urmaţi de Cluj (35 de milionari) şi Sibiu (17 milionari).
VEZI AICI CUM AU FLUCTUAT AVERILE MILIONARILOR SIBIENI DIN 2009 PÂNĂ ÎN PREZENT!
lasatii pe „saracii” astia ca ei nu mor de foame stati linistiti… nu murim noi daramite ei… saracutii de ei !! ce mila mi`e de ei !!