Încă un străin prins la Cristian fără drept de şedere în RomâniaUn turc cu viză de şedere expirată a fost amendat cu 400 de lei şi trebuie să plece din România în maxim 15 zile.

Poliţiştii din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Sibiu în colaborare cu Poliţia Judeţului Sibiu au desfăşurat o acţiune cu scopul combaterii şederii ilegale a străinilor pe raza com. Cristian judeţul  Sibiu. Cu această ocazie a fost identificat un cetăţean turc care a intrat în România în baza vizei Schengen valabilă 90 de zile şi la expirarea dreptului de şedere acesta nu a părăsit teritoriul României. „În urma celor constatate, cetăţeanului turc E.R., i-a fost emisă decizie de returnare de pe  teritoriul României prin care acesta este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile şi a fost sancţionat contravenţional cu suma de 400 RON, conform O.U.G. 194/2002 republicată”, se arată într-un comunicat al Oficiului Român pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări Sibiu.

Ultima oră