transfăgărășanul blocat de ninsoare pentru câteva oreCirculaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan, între judeţele Argeş şi Sibiu, a fost blocată, joi, timp de câteva ore, din cauza zăpezii căzute în ultimele 24 de ore, drumarii acţionând pentru curăţarea carosabilului pe sectorul de drum afectat.

transfăgărășanul blocat de ninsoare pentru câteva ore

Potrivit reprezentantilor Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, din cauza ninsorii abundente, circulaţia a fost întreruptă total joi dimineaţă în jurul orei 4.00 pe tronsonul de drum cuprins între kilometrii 109 şi 117, stratul de zăpadă depus pe şosea ajungând pe alocuri până la 10 – 15 centimetri grosime. În urma intervenţiei utilajelor de la Districtul Drumuri Naţionale Piscu Negru, după aproximativ trei ore a fost redată circulaţiei o cale de rulare, între Cabana Capra şi Cota 2000, ulterior fiind curăţat întreg carosabilul, pe ambele benzi. Meteorologii prognozează pentru zona Munţilor Făgăraş, în următoarele 24 de ore, precipitaţii sub formă de ninsoare, ceaţă şi vânt puternic. La ora transmiterii acestei ştiri, circulaţia pe DN 7C – Transfăgărăşan, între judeţele Argeş şi Sibiu, a revenit la normal, traficul rutier desfăşurându-se în condiţii de iarnă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică