20.000 de lalele şi crizanteme plantate în serele din sibiuMunicipalitatea strânge în următoarea perioadă ghivecele cu flori care împodobesc oraşul.

Apropierea toamnei aduce cu sine o serie de pregătiri pentru spaţiile verzi şi pentru plantele aflate în grija municipalităţii sibiene. În cursul acestei luni vor fi adunate ghivecele din tot oraşul şi muşcatele care împodobesc stâlpii. Pe străzile pe care au fost încheiate lucrările de reabilitare vor fi plantaţi în cursul acestei toamne aproximativ 50 de arbori şi arbuşti, precum şi gard viu.

În serele sibiene vor fi plantaţi peste 10.000 de bulbi de lalele şi încă 10.000 de crizanteme, panseluţe, etc. „De asemenea, în această perioadă au demarat lucrările de curăţare a zonelor verzi – tăierea florilor ofilite şi întreţinerea celor care vor rămâne în sol peste iarnă. Lucrătorii serviciului pot fi întâlniţi şi în zonele cu gard viu, pe care îl toaletează, dar şi în zonele unde arborii au nevoie de astfel de lucrări”, spune primarul Klaus Iohannis.

Ultima oră

Comentariul meu