Șantiere în școlile, grădințele și creșele din MediașPrimarul municipiului Mediaş a inspectat lucrările care se desfăşoară la creşă,  la Şcoala Istvan Batthory şi la Grădiniţa nr.15 pentru a se asigura că acestea vor fi pregătite pentru noul an şcolar.

„Lucrările la creşa din cartierul Gura Câmpului se desfăşoară conform graficului şi avem convingerea că la data de 1 octombrie copiii vor fi primiţi într-un imobil complet renovat şi care oferă condiţii moderne. Astfel, au fost montate geamurile termopan, parchetul, a fost amenajată bucătăria, iar acum se execută lucrări de zugrăvire, etapa finală constând în mobilarea unităţii.  Între timp am organizat concurs pentru ocuparea a cinci posturi care să deservească activitatea creşei. Până în acest moment s-au înscris pentru ambele creşe un număr de 65 de copii. Dacă această tendinţă de creştere a natalităţii se va menţine vom lua în calcul extinderea creşei cu încă 30 de locuri la etajul 1 al clădirii“ a declarat primarul Teodor Neamţu.

Școală nouă

„Şcoala Istvan Bathory este o şcoală complet nouă, ridicată din temelii. Construcţia se află în faza finisajelor interioare, totodată se lucrează la branşarea la sistemul de alimentare cu apă, gaze naturale şi energie electrică. Tot în această perioadă se lucrează la amenajările exterioare.  Chiar dacă termenul de finalizare al lucrărilor prevăzut în contract este 30 septembrie, ne dorim să se lucreze intens pentru ca noul an şcolar să debuteze pentru elevii şcolii maghiare într-o construcţie nouă“ a adăugat primarul municipiului de pe Târnava Mare.

Lucrări peste tot

În perioada vacanţei de vară la nivelul unităţilor de învăţământ medieşene s-au desfăşurat o serie de lucrări. Astfel, la Grădiniţa nr.15  s-au executat lucrări de renovare şi modernizare a blocului alimentar şi s-a schimbat instalaţia sanitară. La Şcoala nr.4 s-au reabilitat atât acoperişul, cât şi grupurile sanitare. Şi la Scoala nr.7 a fost reabilitat acoperişul şi totodată  s-au efectuat lucrări de reparaţii zugrăveli exterior. La Şcoala nr.5 a fost înlocuit cazanul de încălzire centrală. La Liceul Teoretic Axente Sever se izolează termic în această perioadă Corpul A de clădire, iar la grădiniţa nr.1 se execută hidroizolaţia şi un tratament anti igrasie. La Grupul Şcolar Automecanica a fost înlocuit cazanul de încălzire centrală. La toate unităţile de învăţământ au avut loc lucrări de igenizare, dezinsecţie şi deratizare. Toate clădirile deţin autorizaţii sanitare de funcţionare fiind pregătite pentru noul an şcolar.

Ultima oră