licitație și demarare de lucrări în 2011 pentru autostrada sibiu – piteștiLicitaţia internaţională pentru concesiunea autostrăzii Sibiu – Piteşti va demara în 2011, în acelaşi an urmând să înceapă lucrările, a declarat joi, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, la verificarea lucrărilor la Centura Sibiu.

”Autostrada Sibiu – Piteşti nu va avea traseul pe la Râmnicu-Vâlcea, ci pe la Curtea de Argeş. E o porţiune care nu este acoperită în clipa de faţă cu o schemă financiară. Am discutat cu cei de la Banca Europeană de Investiţii şi de la Comisia Europeană şi de la BERD, să o scoatem la concesiune, împărţită în două sau trei porţiuni’, a spus ministrul Transporturilor.

Cinci luni de licitație
Anul viitor va începe această licitaţie internaţională pentru concesiune, iar licitaţia va dura patru – cinci luni, a explicat oficialul. ”Lucrările vor dura trei – patru ani. Sunt porţiuni care se vor lucra tunel – viaduct. Este o porţiune mai grea, mai complicată. Cu această porţiune se închide Culoarul IV, 815 kilometri de la Nădlac până la Constanţa – Năvodari, cu centurile ocolitoare respective, pentru că multe porţiuni de autostradă vor juca, ca şi aici, la Sibiu, rol şi de centura ocolitoare’, a spus ministrul. Celelalte porţiuni de pe Coridorul IV de Transport Pan-European sunt acoperite financiar, a spus Berceanu.

Există finanțare
Ministrul a precizat că MTI are asigurată finanţarea pentru fiecare porţiune. ‘În zilele următoare o să se anunţe în sfârşit câştigătorul de la Deva – Orăştie, o lucrare de 180 de milioane de euro, care se face pe fonduri ISPA şi de la bugetul de stat, jumătate, jumătate. Aici au fost foarte multe probleme. Am făcut un caiet de sarcini, trimis în justiţie de constructori. Probabil că o să mai fie nemulţumiţi, dar porţiunea asta începe să lucreze’, a explicat ministrul. Pentru porţiunea de la Nădlac la Arad licitaţia va fi în septembrie. Centura ocolitoare a Aradului se lucrează, la fel Centura ocolitoare a Timişoarei. Ministrul a spus că pentru tronsonul Timişoara – Lugoj ofertele vor fi depuse în această toamnă. Toate porţiunile până la Sibiu sunt acoperite. Anul viitor, de la Piteşti la mare vom merge pe autostradă’, a explicat ministrul. Coridorul IV Pan-European de transport rutier este finanţat prin Programul Operaţional Sectorial ‘Transport.

sursa: Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu