spectacolul „electra” de la teatrul radu stanca se joacă la tel avivTeatrul Naţional “Radu Stanca” anunţă turneul cu spectacolul “Electra” în regia domnului Mihai Măniuţiu ce va avea loc la Teatrul Cameri din Tel Aviv în data de 29 şi 30 august.

spectacolul „electra” de la teatrul radu stanca se joacă la tel aviv

Teatrul Cameri din Tel Aviv va găzdui în premieră naţională duminică, 29 august , şi luni, 30 august spectacolul Electra al Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu. „Am descoperit acest spectacol minunat acum doi ani în Cipru şi ne-am dorit foarte mult să oferim această experienţă  publicului din Israel. Teatrul nostru a găzduit în 2003 spectacolul Take, Ianke şi Cadîr şi Ultima Oră de la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 2006 spectacolul A douăsprezecea noapte de la Teatrul Naţional din Craiova, iar în 2007 spectacolul Teatrului Bulandra, Unchiul Vanea. Publicul nostru s-a arătat interesat de spectacolul sibian, iar biletele s-au vândut foarte bine într-un timp relativ scurt” a declarat Ifat Tubi, directorul Departamentului pentru Relaţii Internaţionale al teatrului din Tel Aviv. Teatrul Cameri a fost fondat în 1944 şi este recunoscut ca cel mai important teatru din Israel.

Spectacol de excepţie

„Electra” lui Măniuţiu este un spectacol al eternului tragic prezent, veşnic dispus să ia formele zilei, dar conservându-şi perpetuu esenţa destinală implacabilă. Întâlnirea indeită dintre texte din marea tragedie greacă – fondatoare ale marilor mituri culturale europene – şi muzica populară maramureşeană interpretată live de Grupul Iza, readuce în vremea de azi o mitologie extraordinară, provocând crearea unui spaţiu al confluenţelor arhaice. Electra şi Oreste sunt unealta destinului încarnat de comunitatea închisă (Electra e securea, i-au scris-o pe spate cu sânge curtenii ei-paznici) şi membrii ei au grijă ca ei să-l împlinească. E semnul coborârii tragicului din palat la marginea lumii, al conservării tragicului departe de miezul dur al vieţii sociale. E un ghetto al lumii de azi, care şi-a inventat pentru sine mecanisme de funcţionare ancestrale, recompuse de Măniuţiu cu o claritate de oglindă în care reverberează instrumentele şi vocile grupului Iza. Acest turneu se realizeză cu sprijinul ICR- Institutul Cultural Român.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică