Turcescu, Hurezeanu şi Tatulici, în excursie de 10.000 de euro pe banii Roşia Montană Gold CorporationCotidianul Adevărul a dezvăluit că mai multe nume importante din mass-media au plecat într-o excursie în Noua Zeelandă la invitaţia companiei Roşia Montană Gold Corporation, ce costă aproximativ 10.000 de euro de persoană.

Turcescu, Hurezeanu şi Tatulici, în excursie de 10.000 de euro pe banii Roşia Montană Gold Corporation

Printre cei care au acceptat invitaţia se află Ioan T. Morar (scriitor şi membru fondator al revistei „Academia Caţavencu”), Vlad Macovei (redactor-şef „Evenimentul zilei”), Emil Hurezeanu (preşedintele trustului Realitatea-Caţavencu), Floriana Jucan (directorul revistei „Q Magazine”), jurnalistul Robert Turcescu şi Dragoş ­Nedelcu (membru în Consiliul de Administraţie în trustul Realitatea-Caţavencu).

La aceştia se mai adaugă Mihai Tatulici (realizator Realitatea TV) şi Dan Apostol (director executiv The Money Channel). Motivul pentru această dovadă de „mărinimie” este simpla informare a jurnaliştilor printr-o vizită la o mină de aur din această ţară.

„Este de datoria companiei să creeze cadrul necesar de consultare şi de informare a tuturor celor interesaţi în vederea atingerii unui obiectiv comun: reflectarea obiectivă şi documentată a impactului economic, social, de mediu şi de patrimoniu al minei de la Roşia Montană”, se arată în invitaţia postată de Floriana Jucan pe blogul ei.

CLICK AICI CA SĂ CITIŢI ÎNTREAGA POVESTE ŞI CE SPUN SI CEILALŢI JURNALIŞTI PLECAŢI ÎN EXCURSIE

Ultima oră

Comentariul meu

Publică