În perioada 13-15 august, Umbrela Verde va derula o serie de acţiuni în Sibiu, atât în zona centrală cât şi în cartierul Vasile Aaron. Fiecare deşeu adus pentru reciclare va fi răsplătit cu un premiu eco şi cu şansa de câştiga unul dintre marile premii care vor fi extrase duminică, pe scena din Piaţa Mică. Premiile puse în joc sunt: 2 biciclete, 3 perechi role şi 1 aparat foto.
Cu ocazia festivalului ARTmania. Astfel, în prima zi vor fi distribuite stickere pentru maşină cu mesajul „Eu nu arunc gunoi pe strada”, cu sprijinul reprezentanţilor Brigadei de Poliţie Rutieră Sibiu. Totodată, în cadrul festivalului va fi amenajat un cort Umbrela Verde care va stă la dispoziţia participanţilor la ARTmania. Doritorii vor avea la dispoziţie o serie de activităţi eco, dar şi posibilitatea de a câştiga premii dacă vor colecta 15 pahare de plastic, pe care le vor aduce la cort.
Deşeuri electronice în Vasile Aaron
În acelaşi timp, împreună cu Asociaţia Romană pentru Reciclare RoRec, pe parcursul celor 3 zile se va desfăşura o amplă campanie de colectare şi reciclare a deşeurilor provenite din echipamente electrice şi electronice (DEEE). Punctul de colectare va fi amplasat în cartierul Vasile Aaron, lângă piaţa cu acelaşi nume, unde sibienii sunt aşteptaţi zilnic, între orele 10.00-18.00. Fiecare deşeu adus pentru reciclare va fi răsplătit cu un premiu eco şi cu şansa de câştiga unul dintre marile premii care vor fi extrase duminică, pe scena din Piaţa Mică.
Premii tentante
Premiile puse în joc sunt: 2 biciclete, 3 perechi role şi 1 aparat foto. În plus, echipele mobile Umbrela Verde vor vizita locuitorii din zona Vasile Aaron, pentru a-i îndemna pe aceştia să recicleze DEEE-urile vechi sau stricate. De asemenea, pentru deşeurile voluminoase, sibienii pot apela numărul 0731 442 050, iar o echipă Umbrela Verde se va prezenta la domiciliul apelantului pentru a oferi suportul necesar colectării. „Ne bucurăm că Sibiul se număra printre oraşele pe care organizatorii Umbrela Verde le-au ales pentru această campanie. Salutăm iniţiativa Umbrela Verde şi asigurăm organizatorii de întreg sprijinul municipalităţii.”, a declarat viceprimarul Sibiului Astrid Fodor.