FOTO – Eric a pozat în tricoul Naţionalei: "Vreau să joc pentru România"Eric de Oliveira (25 de ani) e liderul golgheterilor din Liga I, cu şase goluri, reuşind trei „duble” în primele trei etape. Noua vedetă a Ligii I se declară gata să răspundă prezent unei eventuale convocari la naţionala României.

După victoria de duminică, de la Ploieşti, tehnicianul Cristi Pustai l-a propus pe Eric de Oliveira la naţionala României, mai ales că brazilianul reuşise să marcheze o „dublă” în al treilea meci consecutiv. „Eric ar merita să joace pentru România. E un jucător talentat, serios, care ar putea să fie o soluţie viabilă”, a spus Pustai. Mijlocaşul mărturiseşte că nu ar refuza o asemenea propunere.

Mai are doi ani de aşteptat
„Azi (n.r. – ieri) se împlinesc trei ani, o lună şi o zi de când am ajuns la Mediaş. România este acum prima mea casă, nu a doua. În aceşti ani, ţara voastră mi-a oferit în fotbal mult mai mult decât mi-a dat Brazilia. Normal că aş vrea să joc pentru România, dar acest lucru depinde în primul rând de cei de la federaţie. Dacă mă vor, eu sunt gata să îi ajut. Nu cred că e nevoie de cinci ani pentru a primi cetăţenia. În alte ţări, fotbaliştii o primesc mult mai repede”, a spus Eric.
Problema brazilianului nu e reprezentată atât de obţinerea cetăţeniei române, cât de faptul că, în conformitate cu regulile FIFA, mai are de aşteptat încă aproape doi ani până să poată juca pentru România. Reglementările fotbalistice internaţionale precizează că un fotbalist trebuie să evolueze cinci ani consecutiv într-o ţară pentru a putea fi naturalizat şi pentru a putea juca în naţionala respectivă.
VEZI AICI GALERIE FOTO CU ERIC ŞI PRIETENA SA
Până la 16 ani, fotbal în sală!
Eric a practicat de la 12 la 16 ani fotbalul în sală, unde a fost remarcat de oficiali ai clubului Flamengo, care l-au chemat să dea probe de joc. A convins şi a jucat timp de doi ani la juniorii lui „Fla”. La 18 ani a plecat la Parana, în Liga I din Brazilia, dar s-a accidentat şi a fost cedat la Metropolitano. A revenit şi a avut evoluţii spectaculoase, fiind propus în vara anului 2007 mai multor cluburi europene. Mediaşul l-a transferat pe o sumă modică, însă brazilienii deţin 20% din drepturile sale federative.

La 18 ani a vrut să se lase
Cariera lui Eric a avut un moment de răscruce pe când avea 18 ani. A suferit o accidentare gravă şi se gândea să se lase de fotbal. „Nu îi doresc nimănui să treacă prin ce am trecut eu. Am stat şase luni în afara terenului de fotbal şi a fost îngrozitor. Am vrut să mă las. Familia a fost alături de mine şi am mers mai departe”, a mai declarat brazilianul.

Didi şi Ronaldo, ca idoli
Acum trei ani, când a sosit în Liga I, Eric fura meserie de la Cleidimar Didi, atacant care marca meci de meci pentru CFR. „Îmi plăcea foarte mult cum joacă Didi. A fost ca un model pentru mine. Sper să treacă peste accidentări şi să revină atacantul care era în 2007”, spune Eric. Din străinătate, favoritul său este „Il Fenomeno” Ronaldo. „Am fost impresionat de talentul şi puterea de a trece peste accidentări”, motivează Eric. Mijlocaşul este în ultimul an de contract şi are o clauză de reziliere de 350.000 de euro.

Sursa: Prosport

VEZI AICI GALERIE FOTO CU ERIC ÎN TRICOUL ECHIPEI NAŢIONALE!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică