Sens unic pe Doctor Stâncă, precum şi noi parcări şi treceri de pietoniPeste 150 de noi locuri de parcare au fost sau vor fi menajate pe Constantin Negruzzi, Constituţiei, Timotei Popovici şi Bariţiu. Strada Doctor Stâncă va fi cu sens unic de săptămâna viitoare.

Pe strada Gheorghe Bariţiu vor fi create aproximativ 28 de locuri de parcare. Fiind o zonă unde funcţionează un spital şi o bilbliotecă, marcarea locurilor de parcare laterale şi perpendiculare va asigura ordonarea traficului şi accesul liber al ambulanţelor. Pe strada Constantin Negruzzi, tronsonul dintre străzile Noica şi Ştefan cel Mare, se vor marca locuri de parcare laterală pe ambele sensuri, parţial pe carosabil, parţial pe trotuar. Un număr de 29 de locuri de parcare vor sta astfel la dispoziţia sibienilor. Pe strada Constituţiei, în alveolele create în faţa bisericii şi vis-a-vis vor fi delimitate locurile de parcare. În această zonă pot fi create 25 de locuri de parcare. În zona sensului giratoriu de pe strada Constituţiei, în continuarea Bulevardului Corneliu Coposu spre Podul Gării vor fi amenajate 13 locuri de parcare oblice. Pe strada Timotei Popovici vor fi marcate 48 de locuri de parcare laterale şi oblice, pe tronsonul dintre străzile Gheorghe Lazăr şi Papiu Ilarian. Prin această măsură se doreşte descurajarea parcării autovehiculelor pe trotuar, pe partea opusă.

Două noi treceri de pietoni.

Una din acestea va fi marcată pe strada Înfrăţirii, la intersecţia cu strada Honterus, iar cea de-a doua în zona viaductului Gara Mică, în zona bisericii. S-a început şi refacerea marcajelor în staţiile de taxi pentru a le face mai vizibile şi mai bine organizate. Până în prezent au fost refăcute marcajele în zece asemenea staţii.

Schimbări importante

De săptămâna viitoare pe strada Doctor Stâncă se va circula in sens unic, dinspre strada Zaharia Boiu spre strada Someşului. Strada Someşului rămâne cu sens unic pe tronsonul parcarea Ibis – Centrul de calcul, iar între Centru de calcul şi str. Justiţiei se va circula în sens dublu.

Ultima oră