Sibian ajuns la Urgenţe după ce a fost înţepat de peştele dragon la Eforie Sud
Plaja din Eforie Sud

Tânărul de 29 de ani a fost weekend-ul trecut pe Litoral la Eforie Sud şi acolo a fost înţepat de peştele veninos.
În cursul zilei de marţi, la Unitatea Primiri Urgenţe a ajuns un pacient de 29 de ani, din Sibiu, care prezenta o plaga întepată de peştele dragon în regiunea plantară a piciorului stâng, cu infecţie în zona antepiciorului stâng. „Pacientul a primit ingrijiri medicale, precum şi un tratament cu antibiotioce şi a rămas sub supraveghere în cadrul Secţiei Clinice Chirurgie II, starea sa de sănătate fiind bună”, spune Raluca Turcu, purtător de cuvânt la Spitalul Clinic Judeţean Sibiu.

„Marcat” la Eforie Sud
Pacientul a povestit că a fost câteva zile în vacanţă pe litoral, în Statiunea Eforie Sud, iar sâmbătă când a intrat în apă a simţit un peşte sub picior, după care o înţepătură puternică. Acesta sustţne că în câteva minute a început o durere insuportabilă şi se pare ca în cele din urma bărbatul a găsit asistenţa medicală de pe plajă. Cei de acolo i-au administrat hidrocortizon, însă plaga s-a infectat, iar în cursul zilei de marţi acesta a ajuns la spitalul din Sibiu.

Ultima oră