Peste 5000 de pachete de ţigări confiscate la Apoldu de JosÎn cursul nopţii de 28 spre 29 iulie pe DN 1, pe raza localităţii Apoldul de Jos, un echipaj al Poliţiei Rutiere, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a procedat la urmărirea unui autoturism care nu a oprit la semnalul regulamentar.

Peste 5000 de pachete de ţigări confiscate la Apoldu de Jos

După aproximativ 6 kilometri, autoturismul a fost oprit, iar în urma verificării portbagajului, poliţiştii au identificat, în interiorul acestuia, un număr de 5.000 pachete ţigarete marca LM, netimbrate, pachete pentru care pasagerii autoturismului nu au putut prezenta documente de provenienţă. De asemenea, în colaborare cu Serviciul de Investigare a Fraudelor şi reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, s-a stabilit că pasagerii nu au putut să facă nici dovada achitării accizelor datorate bugetului de stat.

Amendă de 20.000 de lei

Potrivit prevederilor legale în vigoare, s-a dispus confiscarea celor 5.000 pachete ţigarete şi a autoturismului care a făcut obiectul transportului acestora. Conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru transport ilegal de produse accizabile. Pe numele celor doi pasageri a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă pedepsită cu închisoare de la 1-4 ani.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică