Sibienii vor avea de vineri 3800 de bilete la dispoziție pentru cumpărare ca să asiste la meciul de duminică de pe Municipal dintre Gaz Metan și Fc Timișoara, în etapa a doua din liga 1 de fotbal.
Clubul Gaz Metan a anunțat miercuri că biletele pentru partida Gaz Metan – FC Timişoara se pun în vânzare atât la Mediaş, cât şi la Sibiu. !În municipiul de pe Târnava Mare acestea se pot achiziţiona vineri şi sâmbătă între orele 11-19 de la sediul Clubului Gaz Metan din Piaţa Regele Ferdinand I. La Sibiu, acestea pot fi achiziţionate de la casieriile Stadionului Municipal, vineri şi sâmbătă între orele 10-18 şi duminică între orele 10-15. Preţul unui bilet este de 30 lei la Sectoarele A+B, şi 50 lei în Sectorul C. Se vor pune in vanzare 3800 de bilete”, se arată în comunicatul clubului din Mediaș.