Expoziţia „Colecţii săteşti din România” a ajuns la SibiuExpoziţia „Pe urmele timpului” poposeşte la Sibiu din 29 iulie până în 26 august 2010, în cadrul Complexului Naţional Muzeal Astra.

Programul cultural Colecţii săteşti din România. Patrimoniu şi identitate locală are ca obiectiv pe termen lung acordarea unui ajutor specializat colecţionarilor de obiecte etnografice din zona rurală care au înfiinţat sau sunt pe cale să înfiinţeze un muzeu particular, în lipsa unei legislaţii care să includă şi astfel de iniţiative pro-patrimoniu. Pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra acestor iniţiative, Muzeul Ţăranului Român organizează în 2010 o expoziţie itinerantă de fotografie, cu imagini din toate cele 14 colecţii, cu sprijinul următoarelor muzee: Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Complexul Naţional Muzeal ASTRA şi Muzeul Judeţean Olt.

Ultima oră