foto: adevărul
Foto: Adevărul

Oamenii au achitat în avans zeci de mii de euro pentru a primi apartamente într-un ansamblu rezidenţial din Guşteriţa. Cele patru blocuri care trebuiau făcute de SC Eurojus SRL aveau termen de predare în 2009, conform Adevărul.

ţeapă imobiliară de aproape 700.000 de euro pentru 70 de oameni din sibiu


Numai puţin de 72 de persoane din Sibiu au încheiat contracte cu firma SC Eurojus Consult SRL, prin care, trebuiau să achite un avans pentru locuinţe cu 1, 2 sau 3 camere, acestea urmând să fie construite în 4 blocuri amplasate în Guşteriţa, conform unei anchete publicată în cotidianul ADEVĂRUL DE SEARĂ. Oamenii au achitat anul 2008 sume cuprinse între 15.000 şi 70.000 de euro, iar firma s-a obligat ca până în mai 2009 să predea locuinţele la cheie, conform contractelor încheiate.

Disperaţi că nu mai sunt gata locuinţele, oamenii Sau cerut socoteală firmei în conturile căreia au virat sute de mi de euro şi al cărei administrator este Radu Mihai Baltador. „După calculele făcute de noi, în total s-au achitat aproximativ 2,6 milioane de lei, adică aproximativ 700.000 de euro la momentul respectiv.” a povestit pentru ADEVĂRUL DE SEARĂ, Ciprian Oprişor, unul din păgubiţi.

CITEŞTE AICI CE VOR FACE PĂGUBIŢII ŞI CE RĂSPUNS AU DAT CEI DE LA FIRMA CARE ÎI POARTĂ PE DRUMURI PE OAMENI!

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

  1. CINE ISI CUMPARA APARTAMENT IN BLOCURILE NOI CONSTRUITE I-A CE-A MAI MARE TEAPA!!!!AM FOST PROPRIETARUL UNUI APARTAMENT INTR-UN BLOC NOU CONSTRUIT-A TRBUIT SA INVESTESC MULTI BANI IAR-TAVAN CAZUT -INSTALATIE PROASTA -MUCEGAI!!!I-AM DAT IN JUDECATA DAR IA-I DE UNDE NU-I -DISPAR UNDE-DRACU SA-IA?????
    Atunci cand vrei sa cumperi o locuinta, tentatia este de a fugi de locuintele vechi din blocurile ceausiste, tip „cutie de chibrit”care au fost construite cu materiale de calitate si de profesionisti care nu prea mai exista in zilele noastre
    si ne atrag locuintele noi construite-care sunt facute cu materiale de proasta calitate!!!!
    ma bucur ca am scapat de locuinta noua -si vreau sa zic ca locuiesc intr-un apartament anul 1969 si nu am nici o problema!!!!

    SFATUIESC PE ALTI CUMPARATORI SA SA FIE MAI ATENTI SI SA NU TRACA PRIN CE AM TRECUT EU!!!!
    TEPE CU APARTAMENTELE IN BLOCURILE NOI CONSTRUITE