Restricţii de circulaţie în fiecare dimineaţă Valea Oltului până la finele lui iulieTraficul rutier pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu se va desfăşura cu restricţii timp de patru sâmbete, în 24 şi 31 iulie, respectiv 7 şi 14 august, în intervalul orar 06.00-12.00, în zonă urmând să fie făcute lucrări de consolidare a versanţilor.

Restricţii de circulaţie în fiecare dimineaţă Valea Oltului până la finele lui iulie

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, lucrările se vor realiza între kilometrul 198+400 de metri şi kilometrul 198+700 de metri, circulaţia rutieră urmând să fie închisă temporar, în reprize de cinci – cincisprezece minute. Măsura de consolidare a fost luată din cauza pericolului căderii unor stânci de dimensiuni mari în timpul curăţării si consolidării versanţilor. „Se vor realiza lucrări de construcţie care constau în consolidarea versanţilor, în zilele de sâmbătă, respectiv 24 iulie, 31 iulie, 7 august şi 14 august, în intervalul orar 06.00-12.00, pe DN 7 (E 81), circulaţia rutieră urmând să fie închisă temporar în reprize de timp de circa cinci -cincisprezece minute. Pentru perioadele de timp în care nu se aplică restricţia, se va circula pe un singur sens, alternativ, folosindu-se semnalizarea cu piloţi de circulaţie”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Judeţene Vâlcea.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică