Contractul de execuţie a prevăzut reabilitarea reţelei de apă, reabilitarea infrastructurii stradale şi amenajarea trotuarelor şi a fost în valoare de 2,5 milioane lei.
Municipalitatea, prin intermediul constructorului contractat – S.C. SCA.MO.TER. S.R.L în asociere cu S.C ITAL ROM S.A – a finalizat lucrările de reabilitare prevăzute pe strada Aleea Călăreţilor. Municipalitatea a semnat contractul cu executantul în data de 22.12.2008, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis în luna martie 2009. Pentru executarea lucrării, constructorul a împărţit strada cu o lungime totală de 1084 de metri în trei tronsoane. Primul tronson, până la strada Panait Cerna a fost finalizat anul trecut, iar celelalte două tronsoane au fost finalizate anul acesta. Lăţimea carosabilului variază între 4,5 metri şi 6,4 metri. Contractul de execuţie a prevăzut reabilitarea reţelei de apă, reabilitarea infrastructurii stradale şi amenajarea trotuarelor. Valoarea totală a contractului a fost de 2.476.050 lei (TVA inclus).
Pista de biciclete prelungită
Odată cu finalizarea acestei străzi, pista de biciclete are continuitate pe întreaga lungime, ceea ce permite o plimbare cu bicicleta de 8,2 km, dus – întors. Lungimea pistei de biciclete de pe Aleea Călăreţilor este de 1154 m cu o lăţime medie de 2.50- 2.80 m. Pista este amenajată pe partea dreaptă pe tronsonul cuprins între str.Octavian Goga şi str.Privighetorii şi pe partea stângă de la str. Privigetorii până la str. Ludoş, unde urcă aproximativ 70 de metri pe trotuarul de pe partea stângă a străzii, făcându-se apoi racordul prin traversarea carosabilului de pe strada Ludoş, în dreptul pistei amenajate, până la grădina zoologică.