Chris Birch a câștigat la mare luptă ediţia 2010 la Red Bull RomaniacsÎn ciuda faptului că nu a terminat pe primul loc niciuna dintre cele patru zile de concurs, în afara Prologului, neo-zeelandezul Chris Birch a câștigat cea de-a șaptea ediție a celui mai dur raliu de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs.

După  două locuri III, în 2007 și 2008 și un loc II în 2009, Chris Birch spunea încă din ziua Prologului că ar fi timpul să  urce și pe cea mai înaltă treaptă a podiumului Red Bull Romaniacs. Iar din prima clipă a făcut tot ce i-a stat în putință să câștige titlul. Și-a zdrobit concurenții la Prolog și a pornit primul, în prima zi de concurs. Dar avea să treacă prin clipe infernale.

Finish pe muchie de cuţit

În prima zi de concurs, cea mai grea din întreg raliul, britanicul Graham Jarvis a condus excepțional pe traseul ud și noroios și a ajuns cu câteva minute înaintea lui Birch la finiș. În cea de-a doua zi, Jarvis a avut probleme cu motocicleta iar Birch a trecut pentru moment în frunte. Însă problemele la sistemul electric i-au permis germanului Andreas Lettenbichler să treacă în față și să câștige cea de-a doua zi. Penalizat pentru faptul că nu a reușit să ajungă la finiș, Graham Jarvis a pornit ca din pușcă în cea de-a treia zi. A pornit din mijlocul plutonului iar la jumătatea traseului se afla deja în frunte, la final având 30 de minute în fața următorului sosit, Paul Bolton. Birch a avut din nou probleme cu motocicleta în cea de-a treia zi de concurs. Chris Birch a câștigat la mare luptă ediţia 2010 la Red Bull RomaniacsAcelași sistem electric i-a dat bătăi de cap neo-zeelandezului, care a pierdut mai bine de jumătate de oră încercând să repare bicicleta. A ajuns pe patru în ziua a treia, însă în clasamentul general avea, înaintea ultimei zile, 22 de minute în fața lui Jarvis care a recuperat senzațional penalizarea primită în ziua secundă.

Totul s-a decis în câteva ore

Jarvis a condus, din nou, excepțional. N-a cedat nicio secundă conducerea cursei în goana după cele 22 de minute. Însă Birch a ținut aproape, a forțat doar cât a fost nevoie, fără să încerce să  îl depășească, iar diferența adunată în cele trei zile i-a fost suficientă. Astfel, neo-zeelandezul urcă pe prima poziție după patru ani în care a prins podiumul de fiecare dată, dar niciodată prima treaptă. Graham Jarvis rămâne astfel doar cu titlul din 2008 la activ. Locul III a fost ocupat de câștigătorul ediției precedente, Andreas Lettenbichler.

Chris Birch a câștigat la mare luptă ediţia 2010 la Red Bull Romaniacs

Zeci de abandonuri

Red Bull Romaniacs 2010 a adunat la start în cea de-a șaptea ediție 165 de rideri din 33 de țări. Considerat a fi cel mai dur raliu de hard enduro din lume, Red Bull Romaniacs înseamnă o cursă infernală, de peste 700 de kilometri, în trei județe, Sibiu, Alba și Hunedoara. Câștigătorul concursului parcurs cei 700 de kilometri în aproape 30 de ore, pe pante aproape verticale și coborâri amețitoare. Peste 50 de concurenți au abandonat sau au fost eliminați din competiție pentru că au ratat două finișuri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică