Fotbaliștii lui Cristi Pustai cred că se vor simți ca acasă în liga 1, în partidele disputate la Sibiu.
Faptul că Gaz Metan se va muta la Sibiu în prima jumătate a turului de campionat nu este văzut deloc ca un impediment de componenții grupării medieșene. ”Nu este un impediment că vom juca la Sibiu primele etape din turul campionatului. Ba io zic că este chiar îmbucurător că vom juca la Sibiu. După aceea vom avea și noi condiții deosebite la Mediaș” spune Cristi Pustai.
Mijlocașul Eric de Oliveira crede că nu va fi un handicap faptul că Mediașul va juca la Sibiu câteva meciuri. ”Nu o să fie problemă pentru că acolo o să fie mai mulți spectatori. Este aproape de Mediaș și ne vom simți ca acasă”, a spus brazilianul. Pârvulescu a declarat că el vede chiar un mic avantaj faptul că el și coechipierii o să evolueze pe arena de 15.000 de locuri de la Sibiu. ”M-am bucurat foarte mult că jucăm la Sibiu, pentru că acolo în capitala județului sunt foarte mulți iubitori de fotbal. În liga a 3-a au mers 4-5000 de spectatori și ne așteptăm la la partidele noastre jucare pe municipalul sibian , tribunele să fie arhipline. Sunt convins că vom fi susținuți de oamenii din Sibiu” a spus Paul Pârvulescu. Gaz Metan Mediaş va disputa la Sibiu cel puțin patru partide în liga 1. Mediașul va avea din octombrie la dispoziţie.