Arhivă
Arhivă

Femeia de 55 de ani a fost amenințată cu moartea cu un cuțit de bărbatul de 40 de ani din Ocna Sibiului.

Femeie din Loamneș aproape violată în halta Hașag de un sibian din Ocna

În cursul zilei de marți, în jurul orei 5.15, Poliţia Oraşului Ocna Sibiului a fost sesizată cu privire la faptul că Buzoianu Elena, în vârstă de 51 ani, domiciliată în localitatea Loamneş, Haşag, judeţul Sibiu, în noaptea de 27 spre 28 iunie, în jurul orei 24.00, a fost acostată de o persoană necunoscută, de sex masculin, în apropierea Haltei CFR Haşag, care sub ameninţarea unui cuţit, i-a cerut acesteia să întreţină relaţii sexuale cu el. ”La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care în urma investigaţiilor specifice desfăşurate, a stabilit locul comiterii faptei şi l-a identificat pe autor – Agiorghiesei Gică, în vârstă de 40 ani, domiciliat în localitatea Ocna Sibiului, judeţul Sibiu”, spune Adela Negoi de la IPJ Sibiu. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Sibiu, Serviciul de Medicină Legală. Cercetarile vor fi continuate de lucrătorii Poliţiei Oraşului Ocna Sibiului şi cei ai  Postului de Poliţie Loamneş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de viol.

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

Publică

    1. mda..stiu ca pare incredibil dar asa este…avea probleme omul cu…si politia a fost alertata luni dimineata,nu marti si femeia e din Hasag nu din Loamnes…mai „ziaristilor” inainte sa scrieti,documentati-va mai bine…