Zeci de copaci rupţi şi mai multe străzi inundate în MediaşAproximativ 20 de copaci din parcurile din localitatea Mediaş, judeţul Sibiu, s-au rupt sâmbătă, în urma unei furtuni puternice şi mai multe străzi au fost inundate, cantitatea de precipitaţii care a căzut în zonă depăşind 30 de litri pe metru pătrat, conform Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Mediaş, aproximativ 20 de copaci din parcurile şi zonele verzi din oraş s-au rupt, sâmbătă după-amiază, în timpul unei furtuni care a durat aproape o oră. „A fost o furtună puternică, cu vijelie, vânt şi ploaie abundentă. S-au rupt copaci, dar nu au existat victime sau pagube materiale”, a declarat Alina Ştefan, purtător de cuvânt al Primăriei Mediaş, pentru agenţia Mediafax. Potrivit sursei citate, pentru îndepărtarea copacilor şi securizarea zonelor au întervenit reprezentanţii Serviciului Public de Ecologizare din cadrul Primăriei Mediaş. În plus, în oraş mai multe străzi au fost inundate după ce canalizarea nu a mai făcut faţă cantităţii mari de apă.

30 de litri pe metrul pătrat

Potrivit meteorologilor de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, cantitatea de precipitaţii care a căzut în localitatea Mediaş a fost de 30,5 litri pe metru pătrat. În alte zone ale judeţului s-au înregistrat precipitaţii cuprinse între 14 litri pe metru pătrat la Dumbrăveni şi 47 de litri pe metru pătrat la Iacobeni. În municipiul Sibiu cantitatea de precipitaţii căzute în timpul zilei de sâmbătă a fost de 16 litri pe metru pătrat.

Beciuri inundate şi la Sângătin

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, Alin Dumitraş, în întreg judeţul Sibiu nu au existat locuinţe inundate, doar câteva beciuri în localitatea Sângătin. „A căzut şi grindină, însă nu în cantităţi foarte mari sau de mari demensiuni care să provoace însemnate pagube materiale. Nu am avut semnalate probleme deosebite în judeţ în urma furtunii de sâmbătă”, a declarat Alin Dumitraş. Potrivit meteorologilor, în judeţul Sibiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, va mai ploua, fără însă a se produce furtuni. Duminică, însă, în judeţ mai pot apărea furtuni cu cantităţi mari de precipitaţii într-un timp scurt.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică